]]>De aproape o mie de ani, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 30 ianuarie pe Sfinţii Trei Ierarhi, adică pe Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul) şi pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Această sărbătoare datează din timpul domniei împăratului bizantin Alexios I Comnenul (1081-1118) în urma unui vis avut de episcopul Ioan al Evhaitelor şi s-a stabilit în data de 30 ianuarie ca o cinstire comună a celor trei mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, în urma mai multor ani de dispute între diferite comunităţi creştine pe tema care dintre cei trei este mai mare. Pentru a recunoaşte importanţa operei celor trei mari ierarhi pentru teologia ortodoxă la Congresul Facultăţilor de Teologie din Atena din anul 1936 s-a hotărât ca ei să devină patronii spirituali ai instituţiilor de învăţământ teologic din întreaga lume. Aceste câteva repere ne arată cât de importanţi sunt pentru creştinii ortodocşi aceşti trei corifei ai primului mileniu creştin patristic. În afară de sărbătoarea din data de 30 ianuarie, pe parcursul lunii prime din anul civil îi avem sărbătoriţi separat, în data de 1 ianuarie pe Sfântul Vasile cel Mare, în data de 25 ianuarie pe Sfântul Grigorie Teologul şi în data de 27 ianuarie pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Putem spune că luna ianuarie, pe lângă marii părinţi duhovniceşti ai Egiptului, îi avem în prim-plan şi pe părinţii fundamentali pentru teologia ortodoxă, şi anume Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Ioan Gură de Aur la care se adaugă şi prezenţa în 21 ianuarie a Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul. Într-un cuvânt este o lună a binecuvântărilor pentru viaţa Bisericii şi a oamenilor Bisericii care au marcat cel mai mult existenţa duhovnicească şi teologică a Ortodoxiei noastre. Când vorbeşte despre Sfinţii Trei Ierarhi, Biserica spune despre ei că Sfântul Vasile cel Mare este mâna care lucrează, Sfântul Grigorie Teologul este mintea care gândeşte, iar Sfântul Ioan Gură de Aur este gura care vorbeşte. Prin aceste trei caracterizări vedem că Biserica în viaţa ei nu îi separă, ci îi gândeşte în comun ca trei lucrări exemplare pentru viaţa Bisericii. Sfântul Vasile cel Mare este modelul de lucrare cu timp şi fără timp în toate domeniile vieţii bisericeşti a omului care şi-a închinat scurta sa viaţă slujirii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sfântul Grigorie Teologul este modelul contemplării adevărurilor descoperite de Dumnezeu în Sfânta Scriptură şi al cugetării ortodoxe în viaţa Bisericii. Sfântul Ioan Gură de Aur este de Dumnezeu cuvântătorul, care pe bună dreptate este considerat geniul predicatorial şi modelul de urmat în vorbirea despre Dumnezeu în viaţa Bisericii. Avem înaintea noastră trei faruri călăuzitoare în drumul nostru către Împărăţia lui Dumnezeu prin opera lor, prin viaţa lor închinată lui Hristos şi mai ales prin modul exemplar de a vorbi cu Dumnezeu (prin rugăciune) şi despre Dumnezeu (prin opera teologică). În viaţa Bisericii, pe Sfinţii Trei Ierarhi îi avem prezenţi zilnic, în primul rând prin Liturghie, prin tratatele lor de teologie, prin cuvântările lor şi, nu în ultimul rând, prin modelul lor de vieţuire duhovnicească şi de întrajutorare a celor aflaţi în nevoi. Sfinţii Trei Ierarhi sunt normativi în viaţa Bisericii pentru interpretarea Sfintei Scripturi, pentru învăţătura de credinţă ortodoxă şi pentru viaţa liturgică a Bisericii noastre. (Articol publicat în săptămânalul 'Lumina de Duminică' din data de 30 ianuarie 2011, sub semnătura Pr. Dr. Ciprian Apetrei)
Download: Click for download attached file: Sfintii Trei Ierarhi, ocrotitorii scolilor teologice din anul 1936
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 655
Id: 48147
Data: Jan 30, 2015
Imagine:
]]>Fără îndoială, secolul al IV-lea, numit 'veac de aur' pentru Biserică, este dominat de cele trei personalități de excepție, Sfinții Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan .....
Data: Jan 30, 2015
]]>S-a născut la 29 martie 1914, în Jieţ, judeţul Hunedoara. A urmat şcoala primară în satul natal (1919-1924), cursul secundar la Petroşani, cu bacalaureatul la Liceul „Decebal” din Deva, .....
Data: Jan 30, 2015
]]>Nu este însă lucru chiar atât de uşor să găseşti între virtuţi pe cea care le întrece pe toate şi să-i dai aceleia privilegiul întâietăţii şi cununile victoriei. „O bărbați și .....
Data: Jan 30, 2015
]]>Deschisă în toate zilele săptămânii, căutată de credincioşi şi asaltată de copii mici pentru curtea sa din care şi-au făcut loc de joacă preferat, Biserica Popa Nan îşi păstrează, .....
Data: Jan 30, 2015
]]>Să nu ne trândăvim, să omorâm păcatul prin mărturisire, prin lacrimi, prin învinuirea noastră înşine. Nimic nu pierde atât păcatul, ca învinuirea şi osândirea noastră, unită cu .....
Data: Jan 30, 2015
]]>Liga Tineretului Creştin Ortodox (LTCOR) - filiala Sector 2 Capitală a organizat miercuri, 28 ianuarie, la Biserica „Sfântul Pantelimon“ - Foişorul de Foc, o conferinţă intitulată .....
Data: Jan 30, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).