]]>Biserica ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și ”Sfinții Martiri Brâncoveni” din Parohia brăileană Salcia-Tudor a fost sfințită duminica aceasta. Slujba de sfințire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium amplasat lângă locașul de cult. La final, Arhiepiscopul Dunării de jos a evidenţiat faptul că în ultimii 20 de ani aici au fost pregătite pentru sfinţire patru biserici. „Această biserică este pe locul unui paraclis sfinţit acum 70 de ani de neuitatul nostru episcop Antim Angelescu al Buzăului, iar pe lângă paraclis au apărut zidurile noului Sion, această frumoasă biserică”, a spus ÎPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, potrivit TRINITAS TV. După tradiție, credincioșii, atât bărbații, cât și femeile, au trecut prin Sfântul Altar pentru a se închina. Mai mulți participanți la Programul ”Hristos împărtășit copiilor” au susținut un program artistic închinat Sfinților Martiri Brâncoveni. La slujbă au fost prezenți și tineri ai Asociaţiei Culturale ”Vatra Hărmanului” din judeţul Braşov.
Download: Click for download attached file: Sfintire de biserica la Salcia-Tudor
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 583
Id: 45293
Data: Nov 11, 2014
Imagine:
]]>Sâmbătă, 8 noiembrie, de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, un grup de eleve de la Şcoala Gimnazială nr. 11 Botoşani, însoţite de şapte profesoare, au venit în .....
Data: Nov 11, 2014
]]>Biserica „Sfinţii Arhangheli“ din Parohia Ipoteşti şi-a sărbătorit sâmbăta trecută hramul, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, .....
Data: Nov 11, 2014
]]>Şi în acest an, cu prilejul sărbătoririi hramului, Mănăstirea Agapia din judeţul Neamţ a devenit loc de pelerinaj pentru credincioşii din întreaga ţară, veniţi să-i cinstească pe .....
Data: Nov 11, 2014
]]>Sfântul Nectarie de la Eghina a fost cinstit duminica trecută la Mănăstirea Sihăstria Putnei din judeţul Suceava prin slujire arhierească. Credincioşi din mai multe zone ale ţării au .....
Data: Nov 11, 2014
]]>S-au scurs şapte ani de când Parohia Ortodoxă Română din Salzburg, Austria, îşi serbează hramul, „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, în propria biserică, sfinţită în urmă cu .....
Data: Nov 11, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Iustin Neagu - Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci - Convorbirea lui Iisus cu Nicodim - 11092016
Pr Iustin Neagu - Sarbatoarea Sfintei Treimi - 20062016
Pr Iustin Neagu - Duminica vamesului si a fariseului - 01022015
Pr Iustin Neagu - Duminica femeilor mironosite - 24042015
Pr Iustin Neagu - Patimitori in inchisorile comuniste
Pr Iustin Neagu - Despre grijile vietii - 10070216
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).