Sambata, 8 octombrie 2011, Preasfintitul Parinte Visarion a savarsit slujba de sfintire a monumentului prizonierilor morti in lagarul de concentrare de la Ciucurova ridicat prin stradania manastiri 'Sfanta Cruce' - Cerbu, prot. Babadag, dupa cum ne-a precizat parintele arhidiacon Vasile Iulian.La ceremonie au participat reprezentanti ai autoritatilor locale si centrale, ai Forumului German din Tulcea precum si numerosi credinciosi.Dupa slujba de sfintire a monumentului P.S. Sa a tinut un cuvant legat de importanta acestui monument inchinat amintirii celor care au pierit de munca istovitoare si de lipsuri in acest lagar. Este o cinste pentru manastirea Cerbu faptul ca an de an isi aminteste prin slujbe si rugaciuni la inceput de luna octombrie de cei care au pierit in acest lagar de prizonieri. Oameni care au fost adusi aici, infometati, batuti si omorati si care nu s-au invrednicit sa aiba un mormant si o cruce la capatai. Sa rugam pe Dumnezeu sa ne fereasca de astfel de vremuri si sa-i odihneasca cu dreptii pe cei morti aici acum 66 de ani a spus P.S. Sa.A fost oficiata apoi o slujba de pomenire pentru prizonierii morti dupa care au fost acordate Acte de apreciere celor care au ridicat acest monument.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 810
Id: 17032
Data: Oct 8, 2011
Imagine:
Vineri, 7 octombrie 2011, Preasfintitul Parinte Visarion, Episcopul Tulcii a prezidat Conferinta administrativ lunara a preotilor din prot. Babadag, dupa cum informeaza episcopiatulcii.ro. In deschiderea lucrarilor dupa cuvantul P.S. Sale P.C. pr. Constantin Musat de la parohia Baia II a .....
Data: Oct 8, 2011
Conferintele preotesti din Arhiepiscopia Clujului au continuat joi, 6 octombrie, in Protopopiatul Huedin. Preotii au participat dimineata, de la ora 10:00, la o slujba de Te Deum savarsita in Paraclisul 'Sfintii Trei Ierarhi' al protopopiatului, in prezenta Preasfintitului Episcop-vicar Vasile .....
Data: Oct 8, 2011
Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi scoase spre inchinare in dimineata zilei de marti, 11 octombrie, potrivit Ziarul Lumina , Editia de Moldova. Racla Ocrotitoarei Moldovei va fi scoasa in procesiune din Catedrala mitropolitana din Iasi si va fi purtata in jurul catedralei prin .....
Data: Oct 8, 2011
La Centrul de Conferinte 'Providenta' al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei va avea loc maine, de la ora 18:00, concursul coral 'Laudati pe Domnul', editia a VIII-a, dupa cum informeaza Ziarul Lumina , Editia de Moldova. Manifestarea va fi organizata in cadrul programului sarbatorilor Sfintei .....
Data: Oct 8, 2011
Preafericitul Parinte Patriarh Daniel si Preafericitul Parinte Mitropolit Krystoph al Bisericii Ortodoxe din Cehia si Slovacia vor sfinti maine, 9 octombrie, de la ora 8:30, biserica din localitatea Most - Cehia, construita in memoria celor peste 60.000 de ostasi romani care si-au jertfit .....
Data: Oct 8, 2011
Astazi, Catedrala mitropolitana Sfantul Mare Mucenic Dimitrie din Craiova si-a serbat ocrotitorii, pe Sfintii Mucenici Serghie si Vah, ale caror moaste le gazduieste, dupa cum informeaza mitropoliaolteniei.ro. Sfanta Liturghie a fost oficiata de Inalt Preasfintitul Parinte Irineu, .....
Data: Oct 8, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Gheorghe Anitulesei - vamesul si fariseul 1
Pr Gheorghe Anitulesei - Intrarea Maicii Domnului in Biserica 1
Pr Gheorghe Anitulesei - vindecarea garbovei in sabat
Pr Gheorghe Anitulesei - Despre pacatul pruncuciderii 1
Pr Gheorghe Anitulesei - cu pr Antim despre Arsenie Boca
Pr Gheorghe Anitulesei - Despre pacatul pruncuciderii
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).