]]>Aula brâncovenească a Palatului arhiepiscopal din Buzău a fost sfinţită, în urma lucrărilor de renovare şi înfrumuseţare efectuate anul acesta. Slujba a fost oficiată, sâmbătă seară, 10 octombrie 2015, după concertul Corului Vlaho-Bizantin al Eparhiei, de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, după cum ne-a transmisDragoş Olteanu, Consilier mass-media şi purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa reprezentanţilor administraţiei eparhiale, dar şi a celor care au fost implicaţi în restaurarea edificiului. „Consider că a fost un demers necesar şi ne va fi foarte utilă această sală. Dincolo de organizarea de simpozioane, aici ne vom putea întâlni cu toţi preoţii din Eparhie, pe protoierii, atât în cadrul conferinţelor de primăvară sau de toamnă, cât şi cu alte prilejuri. Mulţumim tuturor celor care ne-au fost alături şi sunt copleşit de bucurie că avem o sală brâncovenească, într-un palat brâncovenesc cum puţine există în ţara noastră“, a precizat Chiriarhul Buzăului şi Vrancei. „În timp de prigoană comunistă, Dumnezeu l-a trimis pe episcopul Antonie aici, ca să descopere, între altele, această clădire brâncovenească. Cel ce vă vorbeşte era smerit diacon şi a fost martor ocular al acestei descoperiri. Datorită acesteia, s-a născut, apoi, o sală soră în complexul brâncovenesc de la Sâmbăta de Sus“. În urma experienţei dobândite la Buzău, „mitropolitul Antonie a refăcut, la Sâmbăta de Sus, cetatea şi celelalte amprente brâncoveneşti“, a afirmat Arhiepiscopul Dunării de Jos. Aula brâncovenească de la subsolul Palatului arhiepiscopal din Buzău a fost consolidată, restaurată şi transformată în sală de recepţie, după planurile mitropolitului Antonie Plămădeală. Este împodobită cu scene biblice şi chipuri de ierarhi, precum şi cu evenimente importante din istoria Eparhiei.
Download: Click for download attached file: Sfintirea Aulei brancovenesti a Palatului arhiepiscopal din Buzau
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 527
Id: 56973
Data: Oct 13, 2015
Imagine:
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, au fost evocate tradiția și spiritualitatea monahală din Serbia, în cadrul manifestărilor .....
Data: Oct 13, 2015
]]>Duminică, 11 octombrie 2015, a fost zi de mare sărbătoare pentru credincioşii buzoieni. După o aşteptare de peste două decenii, Catedrala copiilor Sfântul Mucenic Sava din .....
Data: Oct 13, 2015
]]>Corul Vlaho-Bizantin al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei a susţinut, sâmbătă, 10 octombrie 2015, un concert de muzică psaltică, la Catedrala arhiepiscopală Înălţarea Domnului .....
Data: Oct 13, 2015
]]>În ziua de luni, 12 octombrie 2015, a avut loc, la Centrul Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, de lângă Geneva, Elveţia, deschiderea lucrărilor celei de a V-a Conferinţe .....
Data: Oct 13, 2015
]]>Seminarul Teologic Ortodox Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamț a organizat luni, 12 octombrie 2015, un simpozion dedicat împlinirii a 160 de ani de existență. La eveniment au .....
Data: Oct 13, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).