]]>Vechea biserică a Parohiei Bran-Poartă, un monument istoric din secolul al XIX-lea, a fost resfinţită de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în Duminica Sfintei Cruci, la 15 martie 2015. Zidită în perioada 1819-1821, Biserica “Adormirea Maicii Domnului” şi-a recăpătat splendoarea de altă dată prin eforturile credincioşilor şi ale preotului paroh Adrian Arcaş. Mărturiile istorice ne arată că locaşul de cult a fost binecuvântat de episcopul Vasile Moga, dar vitregiile acelor vremuri nu a permis târnosirea bisericii şi aşezarea de moaşte în Sfânta Masă. Momentul târnosirii acestei biserici de IPS Mitropolit Laurenţiu a intrat în istoria locaşului de cult ca o zi unică. Credincioşii au îmbrăcat straiele populare şi i-au întâmpinat pe ierarh şi ceilalţi oaspeţi cu multă bucurie duhovnicească. Pe lângă bucuria târnosirii bisericii parohiale, credincioşii din Bran-Poartă au avut posibilitatea să aducă cinstire moaştelor Sfântului Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, aduse într-o raclă de la Catedrala mitropolitană din Sibiu. După târnosirea bisericii şi înveşmântarea Sfintei Mese a urmat Sfânta Liturghie, oficiată de ierarh şi soborul de preoţi în locaşul de cult sfinţit. În cuvântul de învăţătură, potrivit mitropolia-ardealului.ro, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre Sfânta Cruce şi ajutorul primit de la Fiul lui Dumnezeu, Cel ce S-a răstignit pentru mântuirea noastră. Ierarhul a vorbit despre chemarea fiecărui credincios de a-şi primi cu multă credinţă poverile acestei vieţi şi de a merge până la capăt pe acest drum spre Dumnezeu. La final, Părintele Mitropolit l-a hirotesit iconom pe preotul paroh Adrian Arcaş, ca apreciere pentru întrega activitate pastoral-misionară şi administrativă în anii de slujire la Bran-Poartă. Părintele Arcaş i-a mulţumit ierarhului pentru distincţia primită şi mai ales pentru vizita pastorală. De asemenea, părintele paroh le-a mulţumit tuturor credincioşilor şi autorităţilor care au sprijinit aceste lucrări de renovare a bisericii din Bran-Poartă. Sărbătoarea s-a încheiat cu oferirea unor acte de cinstire şi distincţii mai multor binefăcători ai bisericii târnosite. Toţi credincioşii prezenţi au avut posibilitatea să se închine în Sfântul Altar şi să cinstească moaştele Sfântului Andrei Şaguna.
Download: Click for download attached file: Sfintirea bisericii din Bran Poarta
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 650
Id: 49863
Data: Mar 17, 2015
Imagine:
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, prin Biroul de Cateheză și Activități cu Tineretul, luni 16.03.2015 în Catedrala Sfântul .....
Data: Mar 17, 2015
]]>În Duminica a treia din Postul Mare, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Arhiepiscop Ioachim al Romanului şi Bacăului, la Onești s-a desfășurat o amplă procesiune închinată Sfintei Cruci, .....
Data: Mar 17, 2015
]]>Editura LUMEN a organizat duminică, 15 martie 2015, lansarea cărţii „Dinamica fenomenului religios şi modernizarea rurală“, scrisă de dr. Roxana Necula, preşedintele Sucursalei .....
Data: Mar 17, 2015
]]>În biserica parohiei „Giulești Sărindar” cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a avut loc duminică, 15 martie 2015, în cadrul Serilor Duhovnicești, organizate de L.T.C.O.R. – filiala .....
Data: Mar 17, 2015
]]>Departamentul cultural al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale a organizat, în data de 14 martie, la Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Arhangheli Mihail, .....
Data: Mar 17, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).