]]>Întreaga comunitate a Parohiei Cornești din Protopopiatul Turda a participat duminică, 22 noiembrie 2015, la sfințirea bisericii parohiale a cărei existență datează din 1733. În ultimii ani, biserica a fost amplu reabilitată, iar lucrările au fost încununate astăzi de târnosirea ei de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Slujba de sfințire a debutat în jurul orei 8:00 și a fost urmată de Sfânta Liturghie oficiata în sobor de preoți și diaconi, informează radiorenasterea.ro. În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Clujului le-a vorbit celor prezenți despre patima lăcomiei, regăsită în Evanghelia duminicii de astăzi. Ierarhul a explicat cu acest prilej că nu este un păcat faptul că oamenii au avere, ci modul în care se raportează la aceasta, uitând deseori de Dumnezeu: „Domnul Iisus Hristos ne învață astăzi că lăcomia de avere este un mare păcat. Noi ne putem pune întrebarea dacă nevoile de fiecare zi, cele necesare pentru noi, pentru copiii noștri sunt păcat? Nu, nu sunt păcat. Însă toate trebuie făcute cu dreaptă judecată”. Pentru întreaga activitate desfășurată în slujba bisericii, Înaltpreasfinția Sa i-a acordat părintelui paroh Iuliu Bocan distincția de iconom stavrofor și diplome de aleasă cinstire mai multor persoane. La sărbătoarea parohiei Cornești au luat parte și reprezentanții celorlalte culte din localitate alături de reprezentanți ai instituțiilor locale. Biserica Ortodoxă din Cornești datează din 1733 și a fost renovată la interior și exterior de mai multe ori și semnificativ, din anul 2004. Lucrările s-au finalizat în 2012.
Download: Click for download attached file: Sfintirea bisericii din Cornesti, Protopopiatul Turda
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 575
Id: 58567
Data: Nov 23, 2015
Imagine:
]]>A devenit deja o tradiție ca în jurul zilei prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, Preasfințitul Părinte Petroniu să fie alături .....
Data: Nov 23, 2015
]]>În ziua când Biserica Ortodoxă cinsteşte,,Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, Mănăstirea„Sf. Ioan Rusul”din localitatea Slobozia de Giurgiu,și-a sărbătorit cel de-al doilea hram. .....
Data: Nov 23, 2015
]]>În ziua sărbătorii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Chiroiu, .....
Data: Nov 23, 2015
]]>În ziua de 21 noiembrie 2015 a fost sărbătorit hramul „Mănăstirii rumâneşci” din Mălainița – Valea Timocului, care şi-a serbat ocrotitorii pe stil vechi: Soborul .....
Data: Nov 23, 2015
]]>Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, duminică, 22 noiembrie 2015, Sfânta Liturghie arhierească în .....
Data: Nov 23, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).