Sfintirea Bisericii din filia Focsa, Protopopiatul Husi

]]>Duminica a XIX-a după Rusalii, 04 octombrie 2015, a fost una deosebită pentru enoriaşii din filia Focşa a Parohiei Oțetoaia, comuna Lunca Banului, din cadrul Protopopiatului Huși, judeţul Vaslui. Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, a sfinţit Biserica Nașterea Maicii Domnului, iar apoi a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu soborul preoţilor şi diaconilor, după cum informează site-ul oficial al Eparhiei. După cum na relatat Preotul paroh Ioan Ioniţă, lucrările de construcţie ale sfântului locaş au început în anul 2003, piatra de temelie fiind pusă de Preasfinţitul Părinte Corneliu. Patru ani mai târziu, au fost demarate lucrările de construcţie, acestea fiind finalizate anul acesta. În anul 2014, biserica a fost înzestrată cu mobilier, catapeteasmă şi toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe. „La sfintele slujbe săvârşite cu prilejul sfinţirii, au participat, pe lângă enoriaşii parohiei şi cei veniţi de departe, oficialităţile locale. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox «Sfântul Ioan Gură de Aur» din Huşi. Locaşul de închinăciune târnosit de ierarhul nostru va deservi nevoile spirituale ale celor 40 de familii din localitatea Focşa. Lucrările de construcţie au fost susţinute de Primăria Lunca Banului şi de credincioşii din comună şi nu numai. Momentul sfinţirii a fost unul înălţător, mai ales că o parte dintre credincioşi au participat pentru prima dată la un astfel de eveniment”, a precizat Preotul paroh Ioan Ioniţă, care a menţionat că în localitatea Focşa nu a existat niciodată o biserică.

Download: Click for download attached file: Sfintirea Bisericii din filia Focsa, Protopopiatul Husi

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 293

Id: 56776

Data: Oct 7, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Evanghelia zilei