Sfintirea bisericii din parohia buzoiana Livada

]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a săvârşit duminică, 10 mai, slujba de sfinţire a Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Parohia Livada, judeţul Buzău, recent restaurată şi înfrumuseţată. La slujba de sfinţire şi la Sfânta Liturghie au participat numeroşi credincioşi din parohie şi din împrejurimi, care au avut posibilitatea, după tradiţie, să treacă prin Sfântul Altar şi să se închine la Sfânta Masă, informează "Ziarul Lumina". În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian le-a vorbit credincioşilor despre moştenirea spirituală pe care au primit-o de la înaintaşii lor. „Locaşul de cult pe care l-am sfinţit reprezintă rodul rugăciunilor şi ostenelilor strămoşilor voştri care l-au construit cu multe jertfe, dar având credinţa tare că săvârşind această lucrare de înălţare a unui locaş de cult vor lăsa moştenire valorile credinţei, pentru ca toţi cei de după ei să se îmbisericească şi să se sfinţească în locaşul de cult pe care l-am sfinţit şi noi astăzi. Pentru ostenelile şi jertfele lor, Biserica a rânduit să fie pomeniţi permanent drept ctitori. Celor de atunci vă adăugaţi dumneavoastră, cei de astăzi, care, sub îndrumarea preotului paroh, v-aţi ostenit să redaţi locaşului frumuseţea cea dintâi, aţi restaurat pictura, pentru a primi din nou slujba de sfinţire, la care aţi participat şi v-aţi umplut de mireasma Sfântului Duh care se coboară asupra credincioşilor prin intermediul Sfântului Mir cu care am uns Sfânta Masă şi toată biserica“, a spus IPS Arhiepiscop Ciprian. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul“. Biserica a fost ridicată în anul 1872 de către locuitorii satului Livada, în timpul păstoririi Episcopului Dionisie Romano al Buzăului. În ultimii ani, s-au realizat importante lucrări de renovare a locaşului de rugăciune, fiind schimbate asteriala acoperişului şi învelitoarea de tablă; pardoseala veche a fost înlocuită cu parchet, executându-se, totodată, şi lucrări de zugrăveală la pereţii exteriori. Pictura interioară a fost restaurată, iar Sfânta Masă a fost refăcută din marmură, ne-a transmis Dragoş Olteanu, consilier media eparhial. Pentru activitatea desfăşurată în cei şapte ani de când păstoreşte această comunitate, preotul paroh Vasile-Valentin Done a primit rangul de iconom.

Download: Click for download attached file: Sfintirea bisericii din parohia buzoiana Livada

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 525

Id: 51556

Data: May 12, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).