Biserica cu hramurile „Izvorul Tămăduirii“ şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din parohia Fundu Tutovei, Protopopiatul Bacău, a fost târnosită sâmbătă, 15 octombrie, de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. La final, pr. paroh Daniel Mărari a primit rangul de iconom stavrofor, iar ctitorilor li s-au oferit diplome de vrednicie. Piatra de temelie al acestui sfânt lăcaş a fost pusă în anul 2004 în cadrul programului „Nici un sat fără biserică“. Lucrările au fost coordonate de pr. paroh Daniel Mărari, care a fost sprijinit de credincioşii din parohie şi de alţi ctitori şi binefăcători. „Principalul ctitor al bisericii este domnul Florin Bălan. Un alt sprijin consistent a venit din partea primarului comunei, Gheorghe Andrieş„, a spus pr. Daniel Mărari.
În acest sens, ierarhul le-a trimis tuturor preoţilor din eparhie o scrisoare care a fost citită duminică, 16 octombrie, la finalul Sfintei Liturghii, în toate bisericile.
„Nu dorim decât să ştim realitatea din teren, aşa cum este la ora .....
Data: Oct 18, 2011
Muzeograful Ana Dumitran a spus că expoziţia va rămâne deschisă până pe 11 decembrie 2011, iar pe lângă imaginile icoanelor care au lăcrimat, vor mai putea fi văzute replicile lor pe sticlă, lemn şi piatră care pe parcursul a mai bine de 200 de ani au .....
Data: Oct 18, 2011
Cursul face parte din proiectul european „Servicii integrate pentru ocupare” care urmăreşte să contribuie la integrarea pe piaţa muncii a persoanelor fără loc de muncă din judeţele Dolj şi Gorj. Instruirea se adresează, îndeosebi, preoţilor care .....
Data: Oct 18, 2011
Tatăl său, Ioan, era pădurar, iar mama sa, Ecaterina, casnică. Din botez a primit numele de Petru. În anul 1921 a intrat în viaţa monahală la Schitul Cozancea din apropiere, luând la călugărie numele de Paisie. În anul 1943 a fost hirotonit .....
Data: Oct 18, 2011
la 18 octombrie 2007, în același loc, în prezența vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, a Preasfințitului Părinte Episcop Sofronie, Episcopul Oradiei, Bihorului și Sălajului și a Preasfințitului Părinte Petroniu, la acea vreme Arhiereu-vicar .....
Data: Oct 18, 2011
Premierea concurenților a avut loc astăzi, 18 octombrie, ora 11.00, în cadrul unui eveniment organizat în incinta Magazinului bauMax, din Calea Severinului, nr. 36 A, Craiova.
Concursul “Arată ce poți!” a constat în realizarea, din .....
Data: Oct 18, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).