In ziua sarbatorii Sfintei Treimi, luni 13 iunie 2011, sute de credinciosi ai Parohiei Zboiu, din Protoieria Heresti, au participat la slujba de sfintire a bisericii parohiale savarsita de Preasfintitul Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului. Cu acest prilej, Chiriarhul eparhiei, inconjurat de un impresionant sobor de preoti si diaconi, a oficiat si Sfanta Liturghie Arhiereasca in cadrul careia, a acordat distinctia de iconom stavrofor parintelui Flamanzeanu Gabriel, parohul bisericii, pentru activitatea pastoral-misionara si administrativ-gospodareasca desfasurata in parohie. Dupa cum ne informeaza episcopiagiurgiului.ro, in cuvantul de invatatura, Preasfintia Sa a vorbit despre Dogma Sfintei Treimi care reprezinta adevarul de temelie al invataturii crestine si suprema taina a existentei, care explica toate sau fara de care nu se poate explica nimic. De asemenea, Preasfintitul Parinte Ambrozie a subliniat ca invatatura despre Sfanta Treime are o insemnatate deosebita pentru viata noastra duhovniceasca. Caci asa cum persoanele Sfintei Treimi exista una in alta, intr-o unitate perihoretica fiintiala, tot asa si crestinii formeaza o comuniune spirituala de credinta, nadejde si iubire in Dumnezeu.Totodata, Preasfintia Sa a felicitat si pe credinciosii Parohiei Zboiu pentru implicarea de care au dat dovada in realizarea amplului proces de restaurare si consolidare a sfantului locas.La final, toti cei prezenti au luat parte la agapa frateasca organizata cu prilejul sfintirii bisericii parohiale, iar spre folos duhovnicesc au primit carti de rugaciuni si iconite cu Sfanta Treime.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 590
Id: 14392
Data: Jun 13, 2011
Imagine:
La Sarbatoarea Sfintei Treimi Centrul de Presa Basilica al Patriarhiei Romane isi serbeaza hramul. Cu acest prilej, a fost savarsita la Catedrala Patriarhala o slujba de Te-Deum de catre Preasfintitul Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi. .....
Data: Jun 13, 2011
Mesajul Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, la sarbatoarea Preasfintei Treimi, ocrotitoarea Centrului de Presa BASILICA al Patriarhiei Romane, citit de Preasfintitul Parinte Varlaam Ploiesteanul, la finalul slujbei de Te Deum din data de 13 iunie .....
Data: Jun 13, 2011
Un eveniment in premiera prilejuit de praznicul Pogorarii Duhului Sfant a adus impreuna mii de credinciosi clujeni, care s-au rugat in comuniune si au dat slava Sfintei Treimi in cadrul Procesiunii de Rusalii, desfasurata duminica, 12 iunie, pe strazile din centrul municipiului Cluj-Napoca. .....
Data: Jun 13, 2011
Credinciosii ortodocsi se afla astazi, 13 iunie 2011, in ziua sarbatorii Sfintei Treimi. La Catedrala Patriarhala Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiata de catre Preasfintitul Parinte Varlaam Ploiesteanul, Episcop Vicar Patriarhal, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, in prezenta a .....
Data: Jun 13, 2011
Mesajul Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, adresat cu prilejul organizarii in Arhiepiscopia Dunarii de Jos a editiei a XVII-a a festivalului de tineret prilejuit de hramul Sfintei Manastiri Buciumeni, 13 iunie 2011:Cu multa bucurie, am primit vestea .....
Data: Jun 13, 2011
Centrul de Presa Basilica al Patriarhiei Romane isi sarbatoreste luni, 13 iunie 2011, hramul de marele praznic al Sfintei Treimi. Sarbatoarea este un prilej de bucurie si comuniune pentru toti cei care lucreaza la Televiziunea Trinitas, Radio Trinitas, Agentia de presa Basilica, publicatiile .....
Data: Jun 13, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Mihail Stanciu si pictorul Sorin Dumitrescu - Cateheza Inaltarea Sfintei Cruci 16-09-2010
Pr Mihail Stanciu - Predica la Soborul Maicii Domnului - 26 decembrie 2010
Pr Mihail Stanciu - Emisiune Antena Satelor 09-12-2010
Pr Mihail Stanciu - Praznuirea Sfintilor Parinti dupa trup ai Mantuitorului - 20 decembrie
Pr Mihail Stanciu - Emisiune Radio Romania Cultural 09-12-2010 - Manastirea Antim
Pr Mihail Stanciu - Predica - Pilda celor chemati la cina - Sfantul Spiridon 12-12-2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).