]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi Preasfinţitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi, au săvârşit duminică, 26 aprilie 2015, slujba de târnosire a bisericii parohiei româneşti cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ şi „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou“ din oraşul Las Vegas, statul Nevada, Statele Unite ale Americii, după cum informează Ziarul Lumina. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a transmis celor prezenţi binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi i-a felicitat pe toţi cei care s-au ostenit pentru înălţarea bisericii româneşti din Las Vegas şi a aşezământului din apropierea ei. De asemenea, Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe românii din Las Vegas să întărească legătura iubirii şi să fie aproape de acest nou sfânt locaş, păstrând credinţa şi tradiţiile româneşti. Din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a dăruit bisericii un veşmânt care a acoperit cinstitele moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Catedrala Patriarhală din Bucureşti, o icoană a Sfântului Dimitrie şi mai multe cărţi de cult. De asemenea, a fost acordat Ordinul „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României“ doamnei Lia Roberts şi domnului Panta Stanciu. După Sfânta Liturghie au fost acordate diplome de cinstire mai multor enoriaşi români din Las Vegas, ctitori ai noii biserici. La slujbă au participat peste 300 de persoane, între care şi Iulian Buga, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României la Washington. Piatra de temelie a bisericii a fost sfinţită pe 4 iunie 2006 de către IPS Arhiepiscop Nicolae pe un teren donat eparhiei încă din anul 2001 de către doamna Lia Roberts. Evenimentul sfinţirii a încununat cei 16 ani de eforturi susţinute ale comunităţii româneşti din statul Nevada pentru a avea un locaş de cult ortodox. Complexul parohiei, coordonat de părintele paroh Mihai Bălan, a fost ridicat pe o suprafaţă de 715 m² şi este alcătuit din biserică, o sală socială, cu capacitate de 350 de persoane la mese, săli de clasă pentru şcoala de duminică şi spaţii administrative.
Download: Click for download attached file: Sfintirea bisericii romanesti din Las Vegas
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 624
Id: 51082
Data: Apr 27, 2015
Imagine:
]]>În Duminica a III-a după Paști, la 26 aprilie 2015, credincioșii din Parohia Ortodoxă Vinga au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, .....
Data: Apr 27, 2015
]]>Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic al Argeşului şi Muscelului, la sala Sfântul Ierarh Iachint, din incinta Protoieriei Pitești, s-a .....
Data: Apr 27, 2015
]]>Parohia Ortodoxă Română „Naşterea Domnului“ din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda, a derulat şi în anul acesta, începând din luna noiembrie 2014 până în aprilie 2015, o .....
Data: Apr 27, 2015
]]>Fundația World Vision România, în parteneriat cu Patriarhia Română, organizează marți, 28 aprilie, începând cu ora 10.00, în Sala Festivă a Liceului Ortodox „Roman Ciorogariu” (Str. .....
Data: Apr 27, 2015
]]>La Biserica „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul“ din Baia Mare a avut loc lansarea proiectului Asistenţă educaţională şi educaţie remedială cu programe „Şcoală după şcoală“ şi de educaţie .....
Data: Apr 27, 2015
]]>La Editura Basilica a Patriarhiei Române a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române volumul al II-lea al antologiei tematice din .....
Data: Apr 27, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).