Sfintirea noului corp al spitalului Sfantul Spiridon Iasi

]]>La Spitalul Sfântul Spiridon din Iași s-au inaugurat miercurea aceasta două din cele trei tronsoane ale Unității de primiri urgențe, în urma unor lucrări complexe de extindere și modernizare, informează TRINITAS TV. La eveniment a luat parte și Înalpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Ierarhul a săvârșit o slujbă de sfințire a noului spațiu, în prezența corpului medical, dar și a autorităților de stat, locale și județene. Prin lucrările demarate la Unitatea de primiri urgențe a Spitalului Sfântul Spiridon din Iași s-a realizat o dublare a spațiului de tratament. De asemenea, noile saloane vor fi dotate cu aparatură medicală de ultimă generație. Lucrările desfășurate la Unitatea de primiri urgențe a Spitalului Sfântul Spiridon din Iași sunt realizate integral cu fonduri de la Ministerul Sănătății. Unitatea de primiri urgențe a Spitalului Sfântul Spiridon este centrul cu cea mai mare adresabilitate la nivelul întregii regiuni a Moldovei, fiind un spital de o importanță strategică pentru această zonă.

Download: Click for download attached file: Sfintirea noului corp al spitalului Sfantul Spiridon Iasi

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 596

Id: 53364

Data: Jul 2, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).