Sfintirea picturii bisericii din Parohia vranceana Bordestii de Jos

Duminica a 5-a dupa Rusalii (13 iulie 2014) – a Sfintilor Parinti de la Sinodul al IV-lea Ecumenic –, a fost prilej de mare sarbatoare pentru credinciosii Parohiei vrâncene Bordestii de Jos. Înaltpreasfintitul Parinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei, a sfintit pictura bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, prin ungerea cu Sfântul si Marele Mir si prin stropirea cu apa sfintita, dupa cum ne-a transmis Dragoș Olteanu. Lacasul de rugaciune a fost binecuvântat si la exterior, în urma lucrarilor de înfrumusetare. Ierarhul, împreuna cu un sobor de slujitori – preoti si diaconi, a oficiat apoi Sfânta Liturghie.„Asa cum v-ati straduit sa ridicati biserica, sa o împodobiti cu pictura, tot astfel, de acum înainte, aveti datoria sa o însufletiti cu prezenta dumneavoastra în ea. Ar fi pacat ca, dupa ce v-ati ostenit atât, sa nu veniti, în duminici si sarbatori, pentru a va întâlni, în rugaciune, cu Hristos si cu Maica Domnului, sub ocrotirea careia a fost pusa aceasta biserica. Va îndemnam sa confirmati în continuare sensibilitatea dumneavoastra fata de cele sfinte si dragostea fata de Dumnezeu si fata de Biserica, fiind încredintati ca veti avea parte de binecuvântare de la Dumnezeu, de îmbracare cu putere de sus, de coborâre a darurilor celor bogate ale Sfântului Duh asupra fratiilor voastre“, a spus Arhiepiscopul Buzaului și Vrancei. Tot cu acest prilej, Înaltpreasfintitul Parinte Ciprian a sfintit casa praznicala din vecinatatea lacasului de cult, o fosta capela ce a fost renovata si amenajata, prin stradania preotului paroh, Cristinel Muscalu, pentru a servi ca asezamânt social-filantropic.La slujba au participat numerosi credinciosi din localitate si din parohiile învecinate, precum si cei care au sprijinit ridicarea si împodobirea bisericii cu pictura.Lacasul de cult din Bordestii de Jos a fost construit în perioada 2005-2010, fiind sfintit pe 21 noiembrie 2010. Pictura a fost realizata între anii 2011-2013.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 634

Id: 42408

Data: Jul 14, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).