Cu prilejul Anului Omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi a Anului comemorativ al Părintelui Dumitru Stăniloae, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, organizează, între 23-25 mai 2013, simpozionul internaţional „Dumitru Stăniloae”, Ediţia I. Tema simpozionului este „Laicii şi misiunea creştină: realitate istorică, vocaţie personală, necesitate eclezială”.
Mai multe detalii despre eveniment ne-a oferit pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie ieşene: „Facultatea noastră organizează şi în acest an, ca şi în anii precedenţi, un simpozion internaţional. Cu prilejul Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi a Anului comemorativ închinat părintelui Dumitru Stăniloae, simpozionul nostru va avea şi el aceste două teme centrale. Plecând de la faptul că Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena au avut o activitate impresionantă, care a marcat atât istoria umanităţii, cât mai cu seamă istoria creştinătăţii, ne-am gândit la un aspect foate important pentru vremea noastră, anume «Laicii în misiunea creştină: realitate istorică, vocaţie personală, necesitate eclezială». Este o temă extrem de generoasă, care poate fi abordată din multe perspective, însă considerăm, că, în societatea actuală, Biserica trebuie să acorde mai multă atenţie, mai mult decât altădată poate, rolului pe care mirenii trebuie să-l aibă în viaţa Bisericii, conştientizându-i de rolul lor şi având în vedere că «mirenii» sunt cei care au primit Sfânta Taină a Mirungerii, precum şi alte sfinte taine. Cea de-a doua temă a simpozionului se referă la Părintele Dumitru Stăniloae, poate cu atât mai mult cu cât facultatea noastră îi poartă numele. Din acest punct de vedere, a fost prezentă la facultatea noastră în ultimile zile şi doamna Lidia Stănilaoe, care a susţinut şi o conferinţă. Dorim ca la acest simpozion, colegi dintre ai noştri, care au avut preocupări în teologia Părintelui Stăniloae să vină cu câteva prezentări, urmând ca şi în toamnă, când se vor împlini 20 de ani de la mutarea la cele veşnice a părintelui, să organizăm la nivel de facultate un simpozion în care să le vorbim studenţilor noştri despre ce a însemnat teologia Părintelui Stăniloae pentru teologia ortodoxă în general, şi pentru cea românească, în special”.
Simpozionul se va deschide mâine, 23 mai, la ora 17:00, în Sala „Dr. Iustin Moisescu” a Centrului eparhial Iaşi şi va avea invitaţi atât din ţară, cât şi din străinătate. Printre invitaţii din străinătate, se numără decanul Facultăţii de Teologie Potestantă din Strasbourg, un profesor de la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Graz, un profesor din Cehia cu studii în Sociologie şi Teologie şi un teolog din Biserica rusă.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 576
Id: 31074
Data: May 22, 2013
Imagine:
Hramul parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din localitatea Bogonos, comuna Leţcani, a debutat luni, 20 mai 2013, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, la care au participat un număr mare de credincioși, autoritățile locale .....
Data: May 22, 2013
Marţi, 21 mai 2013, mica obşte a Mănăstirii Şoldana, formată doar din 4 vieţuitori, l-a avut ca oaspete pe Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care, în sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba Sfintei .....
Data: May 22, 2013
Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, a sfinţit marţi, 21 mai 2013, Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din parohia Perieni 2, Protopopiatul Bârlad, judeţul Vaslui. Preasfinţia Sa, alături de un sobor de 25 de .....
Data: May 22, 2013

Data: May 23, 2013

Data: May 23, 2013

Data: May 23, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).