]]>Seminarul Teologic Ortodox Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamț a organizat luni, 12 octombrie 2015, un simpozion dedicat împlinirii a 160 de ani de existență. La eveniment au participat ierarhi, stareţi, monahi și preoţi de mir, precum şi alţi absolvenţi ai acestei instituţii de învăţământ. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la eveniment a fost Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Liturghie arhierească În deschiderea manifestării, Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de ierarhi, în biserica Sfântul Ioan Iacob a Seminarului Teologic. Din soborul slujitor au făcut parte: Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului şi Muscelului, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre însemnătatea Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, adresând totodată un mesaj de binecuvântare actualilor profesori şi elevi. „În mod special îl rugăm pe Dumnezeu să trimită binecuvântarea Sa asupra celor care sunteţi astăzi profesori, ostenitori şi seminarişti în acest aşezământ. Să vă dăruiască Dumnezeu putere să vă hrăniţi din viaţa Sfinţilor Paisie şi Ioan Iacob, să vă hrăniţi sufleteşte, să aşezaţi în bogăţia sufletului vostru tot ceea ce vă oferă acest aşezământ pentru că veţi pleca mâine, poimâine, din incinta lui şi oamenii aşteaptă de la voi să fiţi fiinţe umane cu frică de Dumnezeu, cu credinţă, identificându-vă în iubire, în iertare, în nejudecată, în credinţă puternică cu toţi şi cu toate”, a spus Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, potrivit Radio TRINITAS. Apoi, Părintele profesor Ioan Mihoc, directorul seminarului Teologic Ortodox Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamț, a mulțumit participanților și a vorbit despre scopul organizării simpozionului. „Am dorit această sărbătoare să fie ca o evocare a tuturor celor care au trudit, au ostenit să scoată de aici oameni pregătiţi în a sluji Biserica şi neamul. Această evocare este ca un prinos de mulţumire pentru toţi înaintaşii noştri, o evocare a vredniciei lor, dar în acelaşi timp pentru elevi este un lucru foarte important deoarece cel care nu îşi cunoaşte trecutul nu are nicio perspectivă pentru un viitor aşa cum ar trebui să aibă”, a spus părintele profesor Ioan Mihoc. La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșit un parastas pentru profesorii și absolvenții trecuți la Domnul. La slujba de pomenire, soborului de ierarhi prezenți i s-a adăugat și Preasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Lucrările simpozionului În continuare, lucrările simpozionului s-au desfăşurat în Sala de conferințe a Seminarului. Discuţiile au fost moderate de preoții Vasile Păvăleanu şi Viorel Laiu, profesori ai Seminarului de la Mănăstirea Neamţ. După cuvântul introductiv al părintelui director Ioan Mihoc, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, a transmis mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel intitulat O lumină a credinţei şi a culturii româneşti (mesajul integral poate fi citit aici). „Valorile educaţionale spirituale oferite de această veche şcoală de teologie ortodoxă sunt foarte necesare, având în vedere tendinţa de secularizare a societăţii româneşti contemporane, deoarece ele reprezintă pentru tinerii viitori slujitori şi misionari ai Bisericiiun reper spiritual esenţial şi un liant existenţial între toate cunoştinţele dobândite prin studiul celorlalte discipline. Actul educațional săvârşit în această instituţie a Bisericii noastre cu multă dăruire şi responsabilitate, corectitudine şi fidelitate faţă de valorile credinţei ortodoxe strămoşeşti, îi pregăteşte pe tinerii slujitori de mâine pentru a deveni adevăraţi mărturisitori ai iubirii lui Hristos pentru oameni şi misionari ai Bisericii în lume”, se precizează în mesajul Patriarhului României. Prezent la eveniment, domnul Tudorel Rusu, Redactor Ziarul Lumina – Ediţia de Moldova, ne-atransmis mai multe informaţii: „Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au oferit apoi Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ placheta şi diploma aniversară Spiru Haret pentru activitatea educativă şi performanţele din cei 160 de ani de activitate. Au rostit de asemenea discursuri prefectul de Neamţ şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, după care Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a binecuvântat lucrările simpozionului. Apoi au împărtăşit câteva gânduri ierarhii invitaţi, absolvenţi ai acestei instituţii de învăţământ. Mai întâi a vorbit Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, după care a depănat amintiri din timpul petrecut la seminarul nemţean Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen. Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, a rememorat prima întâlnire cu spaţiul seminarului de la mănăstirea Neamţ, amintind şi despre unitatea ce se păstrează şi astăzi între colegii de seminar care mai sunt în viaţă. Câteva gânduri de recunoştinţă faţă de înaintaşi au fost exprimate apoi de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic. Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a vorbit apoi despre lucrurile cele mai de preţ pe care le-a învăţat în timpul anilor petrecuţi la seminarul nemţean. Gând de mulţumire pentru cei ce l-au format în anii liceului a fost adresat şi de Preasfinţitul Părinte Emilian Lovișteanul. Prezenţi la evenimentul de astăzi au fost şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Județean Neamţ, care au înmânat diplome de excelenţă pentru Seminarul Teologic «Veniamim Costachi», pentru părintele Ioan Mihoc, directorul instituţiei, precum şi pentru părinţii profesori Vasile Păvăleanu şi Viorel Laiu”. Prima parte a simpozionului s-a încheiat cu lansarea monografiei Seminarul Teologic Ortodox «Veniamin Costachi» - istoric şi contemporaneitate. Prezentarea lucrării a fost făcută de părintele arhimandrit Hrisostom Rădășanu, consilierul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor. În partea a doua a zilei, a avut loc o sesiune de referate. Au fost susţinute peste 20 de prelegeri de absolvenţi din diferite generaţii ale Seminarului Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamţ. Foto: Tudorel Rusu
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 720
Id: 56960
Data: Oct 13, 2015
Imagine:
]]>Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în perioada 11 - 12 octombrie 2015, la Centrul Social-Pastoral Sfânta Cruce de la Mănăstirea .....
Data: Oct 13, 2015
]]>La Centrul Naţional de Formare Continuă Dumitru Stăniloae, a avut loc luni, 12 octombrie 2015, un colocviu privind obţinerea gradului I clerical în Mitropolia Munteniei şi Dobrogei. .....
Data: Oct 13, 2015
]]>La Mănăstirea Pantocrator - Drăgăneşti Vlaşca din Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, va fi adusă în perioada 16 – 19 octombrie 2015 racla ce adăposteşte mâna Sfintei Mironosiţe şi .....
Data: Oct 13, 2015
]]>Catedrala Mitropolitană din Iaşi a fost neîncăpătoareastăzi, 12 octombrie 2015, pentru numărulmare de pelerini prezenţi la Sfânta Liturghie. Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul .....
Data: Oct 13, 2015
]]>Clericii din Protopopiatul Gherla au participat, luni, 12 octombrie 2015, la conferința preoțească de toamnă cu tema Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al .....
Data: Oct 13, 2015
]]>Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria și sub îndrumarea Părintelui Visarion Tuderici, Secretar Eparhial și Profesor de Religie la .....
Data: Oct 13, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).