]]>Centrul de Cercetare şi Documentare Ştefan cel Mare al Mănăstirii Putna, înfiinţat în anul 2005, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, organizează în perioada 02 – 05 septembrie 2015, la Mănăstirea Putna, ediţia a XVII-a a Simpozionului Internaţional de Istorie Colocviile Putnei. Festivitatea de deschidere a simpozionului va avea loc miercuri, 02 septembrie 2015, la ora 16:00, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. În cadrul festivităţii de deschidere din se vor lansa ultimele numere ale revistei Analele Putnei. După cum aflăm dintr-un comunicat de presă emis de Centrul de Cercetare şi Documentare Ştefan cel Mare al Mănăstirii Putna, în cadrul celei de a XVII-a ediţii a Colocviilor Putnei, vor fi prezentate comunicări ale diferitor cercetători din Austria, Bulgaria, Franţa, Rusia şi România. Printre aceştia se numără: Prof. Univ. Dr. Oliver Jens Schmitt, Universitatea din Viena; Dr. Ovidiu Cristea – directorul Institutului Nicolae Iorga al Academiei Române; Dr. Radu Păun – Centre d’Etude des Mondes Russe, Caucasien et Centre-Européen, Paris; Dr. Ivan Biliarsky – Institutul de Istorie al Academiei de Științe din Bulgaria; profesori şi cercetători de la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi, Institutul Nicolae Iorga din Bucureşti şi Institutul A. D. Xenopol din Iaşi. Dintre subiectele abordate menţionăm: Rezistenţa împotriva cuceririi otomane în spaţiul balcanic; Moldova şi Ţara Românească în primele decenii după moartea lui Ştefan cel Mare; Soli moscoviţi la curtea lui Ştefan Vodă; Stemele lui Ştefan cel Mare; Moaşte şi minuni la Mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos; Soarta arhivelor mănăstirilor din Bucovina; Familie şi gospodărie în comuna Putna în prima jumătate a secolului al XIX‑lea. *** Centrul Ştefan cel Mare, prin activităţile întreprinse, urmăreşte cercetarea şi prezentarea istoriei ţării noastre şi, în special, a epocii ştefaniene. O importanţă aparte este conferită istoriei Mănăstirii Putna, precum şi trecutului mănăstirilor bucovinene în perioada de ocupaţie austriacă a Bucovinei (1775-1918). De la înfiinţare şi până în prezent, Centrul de Cercetare şi Documentare Ştefan cel Mare a organizat şaisprezece ediţii de comunicări ştiinţifice intitulate Colocviile Putnei. Acestea s-au desfăşurat la Mănăstirea Putna, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi la Institutul Nicolae Iorga din Bucureşti.
Download: Click for download attached file: Simpozionul Colocviile Putnei la editia a XVII-a
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 571
Id: 55456
Data: Sep 1, 2015
Imagine:
]]>Pentru Biserica Ortodoxă ziua de 01 septembrie reprezintă începutul anului bisericesc. Conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nr. 630/25-26 februarie .....
Data: Sep 1, 2015
]]> Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri din Craiova s-a alăturat campaniei umanitare „Gesturile mici fac oamenii mari”, derulată de Asociația Vasiliada a .....
Data: Sep 1, 2015
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon la Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgovişte, s-a desfăşurat, marţi, 01 septembrie 2015, campania .....
Data: Sep 2, 2015
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Administrativ Bisericesc - Biroul de Cateheză și Activități .....
Data: Sep 2, 2015
]]>Prima zi a anului bisericesc, 01 septembrie, a devenit începând cu anul 1989 şi ziua mondială de rugăciune pentru ocrotirea creaţiei. În anul 1989, .....
Data: Sep 2, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).