]]>Stareţii şi stareţele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei s-au reunit, marţi, 25 noiembrie 2014, la Biblioteca eparhială „Ghenadie Episcopul“ din Buzău. Sinaxa a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, după cum ne-a transmis Dragoș Olteanu. În deschidere, ierarhul a făcut o analiză cu privire la situaţia monahismului în societatea actuală. „În toată ţara, se înregistrează o penurie de tineri şi tinere care să se gândească la retragerea într-o mănăstire. Din nefericire, dintre toţi cei ce se îndreaptă, totuşi, spre mănăstiri, pot să spun că doar 20 la sută sunt conştienţi de ceea ce înseamnă viaţa monahală. Tinerii sau tinerele care se duc pe la mănăstirile de călugări sau călugăriţe rămân impresionaţi poate de frumuseţea unei slujbe liturgice, a Sfintei Liturghii, a unei Privegheri, când părinţii cântă frumos, miroase a tămâie, şi cred că la acestea se rezumă viaţa monahală. Apoi, se gândesc, de cele mai multe ori nu în consultare cu duhovnicul, şi iau decizia să intre în mănăstire, fără să se analizeze pe sine şi uneori la o vârstă prea fragedă“, a explicat Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. În cadrul întâlnirii, s-au discutat aspecte de ordin administrativ-gospodăresc şi s-au clarificat unele probleme organizatorice ale mănăstirilor şi schiturilor din cuprinsul eparhiei. O astfel de întrunire a stareţilor şi stareţelor din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a mai avut loc şi în vara acestui an.
Download: Click for download attached file: Sinaxa monahala in Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 579
Id: 45850
Data: Nov 26, 2014
Imagine:
]]>Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte la 26 noiembrie în fiecare an pe Sfântul Stelian Paflagonul. Un fragment din moaştele Sfântului Stelian sunt adăpostite de Biserica Lucaci din .....
Data: Nov 26, 2014
]]>Paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti şi-a sărbătorit ieri, 25 noiembrie, ocrotitoarea, pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina. Slujba .....
Data: Nov 26, 2014
]]>Biserica „Buna-Vestire și Sf. Simeon Noul Teolog” a îmbrăcat haine de sărbătoare în ziua de pomenire a Sf. Ecaterina, 25 noiembrie. Sfânta Ecaterina este ocrotitoarea paraclisului .....
Data: Nov 26, 2014
]]>Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a început, astăzi, 26 noiembrie 2014, o vizită canonică în Arhiepiscopia Dunării de Jos. Cu prilejul .....
Data: Nov 26, 2014
]]>În perioada 18-20 noiembrie 2014, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la Centrul social-cultural „Sfântul Ilie“ de la Mănăstirea .....
Data: Nov 26, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Invataturi patristice - 2015-03-20 - Cel mai mare dar
Invataturi patristice - 2014-02-18 - despre mandrie
Invataturi patristice - 2013-12-13 - despre marturisirea pacatelor
Invataturi patristice - 2013-12-05 - educatia copiilor
Invataturi patristice - 2013-11-21 - intrarea in Biserica
Invataturi patristice - 2015-01-14 - Despre ura
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).