Sinaxa monahala la manastirea Lacu Sarat, Braila

]]>În data de 22 octombrie 2015, la mănăstirea ocrotită de Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon de la Lacu-Sărat, județul Brăila, stareţii şi stareţele mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos s-au întrunit în sinaxă monahală, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, după cum informează pr. Gabriel Molocea, Consilier Mass–media al Arhiepiscopiei. Întâlnirea monahilor şi monahiilor din cele două judeţe ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, înconjurat de un sobor de ieromonahi și diaconi. La slujbă au participat preoți din administrația eparhială, dar și numeroşi credincioși. La final a fost săvârșită slujba de pomenire a ierarhilor Dunării de Jos, a ctitorilor așezământului monahal, ctitorilor, monahilor și monahiilor trecuți la Domnul. „Întrunirea de astăzi de la mănăstirea Lacu-Sărat a reprezentat ocazia binecuvântată de a ne întâlni în rugăciune la Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie şi de a-i pomeni pe înaintaşii noştri, pe ctitori şi pe binefăcători. În al doilea rând, această întâlnire ne-a oferit posibilitatea împărtăşirii experienţelor diferite ale monahilor şi monahiilor din mănăstirile noastre, dar care sunt convergente, întrucât ele conduc spre unitate. În al treilea rând am avut posibilitatea de a fi găzduiţi de o mănăstire care, în duhul tradiţiei sănătoase dintotdeauna, ne arată cum poate un aşezământ monahal să fie şi tradiţional dar şi misionar într-o staţiune unde oamenii se tratează nu numai de bolile trupeşti, ci şi de bolile sufleteşti!”, a subliniat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian. Lucrările sinaxei s-au desfășurat în sala de conferințe a mănăstirii și au fost așezate sub genericul 2015 – Anul omagial a misiunii parohiei și mănăstirii, astăzi. În debut, Chiriarhul Dunării de Jos a susținut o meditație pe tema ascultării de bunăvoie a monahului, ascultare care se naște din ascultarea față de Mântuitorul Iisus Hristos și din conștientizarea vocației și misiunii pe care monahul o are în mănăstire și în slujirea semenilor. În partea a doua a sinaxei au fost dezbătute diferite aspecte teologice și patristice, liturgice și duhovnicești, precum și canonic - administrative din viața mănăstirii astăzi, și a fost atent analizată dimensiunea misionar-culturală și patrimonială a mănăstirii. De asemenea, au fost discutate și unele elemente ce țin de tradiția monahală a agapelor, păstrarea artei culinare tradiționale și promovarea alimentației naturale, în duhul vocației ascetice și social-filantropice a mănăstirilor noastre. În final, stareții și starețele, împreună cu întreaga delegație eparhială au vizitat noul corp de chilii şi atelierele de croitorie ale mănăstirii.

Download: Click for download attached file: Sinaxa monahala la manastirea Lacu Sarat, Braila

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 343

Id: 57316

Data: Oct 24, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Evanghelia zilei