]]>Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Recea a găzduit în data de 3 august 2015 întâlnirea anuală a stareţilor, stareţelor şi duhovnicilor de la mănăstirile din Eparhia Alba Iuliei, după cum ne-a transmis Pr. Florin Croitoru, Consilier Cultural Arhiepiscopia Ortodoxa Alba Iulia. În cadrul acestui eveniment au fost abordate o serie de aspecte duhovnicești cu caracter practic, în lumina cuvintelor Sfântului Apostol Pavel: „La sârguință, nu pregetați; cu duhul fiți fierbinți; Domnului slujiți.” (Rom. 12, 11). Întâlnirea a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii, urmată de slujba de Te Deum. La ora 11.00 a avut loc deschiderea propriu-zisă a sinaxei, prezidată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, moment urmat de cuvântul Înaltpreasfinției Sale și de intervenții pe tema aleasă, ce se încadrează în tematica generală a Anului Omagial 2015, dedicat misiunii parohiei şi mănăstirii azi.De asemenea, în cadrul discuțiilor care au urmat, au fost dezbătute aspecte duhovniceşti şi administrative curente, metode prin care vetrele monahale pot și trebuie să rămână faruri luminoase pentru orientarea spirituală a lumii, precum și probleme de actualitate, ce afectează într-o formă sau alta mănăstirile din Arhiepiscopia Alba Iuliei. Prezent în mijlocul nobilelor fețe monahale, Ierarhul le-a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a subliniat importanța grijii pentru mântuirea sufletului și rolul deosebit de important pe care monahismul îl are în revigorarea duhovnicească a societății românești contemporane. Adresându-se celor prezenți, Înaltpreasfinţia Sa a spus: „Ne-am adunat astăzi la Mănăstirea Recea de Mureş pentru a prezenta şi dezbate diverse subiecte privind viaţa de fiecare zi din mănăstirile şi schiturile Eparhiei noastre. În ele se cuvine să domine „unicul necesar”, adică grija de mântuire a sufletului nemuritor. Prin săvârşirea cu evlavie a slujbelor liturgice şi printr-o vieţuire pe linia principiilor evanghelice, monahii şi monahiile pot contribui la redresarea spiritual-morală a societăţii contemporane, care se îndreaptă cu grăbire spre haos, nebunie şi impas. Conştienţi de rolul fundamental pe care-l avem în viaţa neamului nostru, nu trebuie să slăbim în eforturile noastre duhovniceşti. În acest sens, este bine să luăm aminte la îndemnul paulin: „În râvnă, nu pregetaţi, fiţi arzători cu duhul; Domnului slujiţi-I” (Rom. 12, 11). Trăind conform voturilor monahale, noi, călugării, vom fi adevărate santinele ale Bisericii lui Hristos, iar monahismul va reprezenta un semn al Împărăţiei cereşti în mijlocul lumii răscumpărate”. „Salba de 42 de așezăminte monahale din Eparhia Alba Iuliei reprezintă spațiul luminos și sfânt, în care oameni de o mare frumusețe sufletească, călugări și călugărițe, frați și surori de mănăstire, își trăiesc viața în totalitate înaintea Feței lui Dumnezeu. Prin dăruire și ascultare, prin diferite renunțări și prin curăție, aceștia luptă împotriva patimilor, înaintează smerit spre mântuire și ard în rugăciune nu doar pentru a trăi mai deplin în Dumnezeu, ci și pentru lumea care suferă, înstrăinată de Cel ce este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6). Hotărârea de a trăi o viață îngerească și de a trece constant din starea de păcat în starea omului așa cum l-a gândit Dumnezeu înainte de a zidi lumea devine realitate cuajutorul haruluilui Dumnezeu și sub povățuirea duhovnicilor, la care se adaugă sprijinul sufletesc și material al părinților stareți și al maicilor starețe, ce își desfășoară misiunea din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu”, ne-a transmis Pr. Florin Croitoru, Consilier Cultural Arhiepiscopia Ortodoxa Alba Iulia. Această consfătuire cu stareţii, stareţele şi părinţii duhovnici reprezentând mănăstirile și schiturile Arhiepiscopiei Alba Iuliei se organizează conform hotărârii Sfântului Sinod din şedinţa de lucru din 5-6 iulie 2005, pentru analizarea problemelor specifice, schimbul de experienţe duhovniceşti şi adoptarea de măsuri adecvate, în scopul îmbunătăţirii vieţii monahale.
Download: Click for download attached file: Sinaxa staretilor si staretelor din Arhiepiscopia Alba Iuliei
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 624
Id: 54485
Data: Aug 5, 2015
Imagine:
]]>Sub conducerea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, luni, 3 august 2015, la sala de festivităţi a Seminarului Teologic Sf. Ioan Gură de Aur din .....
Data: Aug 5, 2015
]]>Episcopia Sloboziei și Călărașilor, prin serviciile sociale acreditate, a desfășurat, în luna iulie a anului 2015, 109 de activități sociale, în cadrul cărora au fost oferite ajutoare .....
Data: Aug 5, 2015
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Social, Filantropic și de Misiune a implementat proiectul: "Universitatea de .....
Data: Aug 5, 2015
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în Parohia Todireni din Protopopiatul Roman se derulează proiectul catehetic „Școala de Duminică”, ajuns anul acesta la a patra .....
Data: Aug 5, 2015
]]>Cu binecuvantarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în ziua de 03 august 2015 au debutat cursurile Școlii de vară pentru copiii din Parohia .....
Data: Aug 5, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 2 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 3 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 6 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 5 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 4 - subtitrare romana
Talpa Maicii Domnului - Pochaev - film ortodox rusesc tradus
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).