]]>La Mănăstirea Voroneţ din judeţul Suceava a avut loc marţi, 4 noiembrie 2014, Sinaxa stareţilor şi stareţelor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Întrunirea a avut loc cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, informează “Ziarul Lumina”. Stareţii şi stareţele din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor s-au reunit marţi, 4 noiembrie 2014, la Mănăstirea Voroneţ din judeţul Suceava. Evenimentul a fost organizat cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Pimen. Tema întâlnirii a fost „Moartea omului vechi şi naşterea omului nou în taina călugăriei“, referatul fiind expus de monahul Iustin Taban de la Mănăstirea Putna. „Tema a fost apreciată şi a născut apoi discuţii deosebit de frumoase. Taina călugăriei cel mai mult se trăieşte de cei care au luat acest jug. În luările de cuvânt, IPS Pimen a prezentat mai multe aspecte din viaţa noastră duhovnicească, dând mai multe sfaturi şi îndrumări referitoare la Taina Sfintei Spovedanii“, a relatat arhim. Melchisedec Velnic, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. „O sinaxă a bucurieişi a împlinirii“ În cadrul sinaxei s-a vorbit despre transferul dintr-o mănăstire în alta, care se face doar cu binecuvântarea stareţului şi a ierarhului. IPS Pimen a atras atenţia asupra ispitirii canonice, în ceea ce priveşte primirea în mănăstire, tunderea în treapta de rasofor sau de monah. „S-a pus accentul pe citirea cuvântului la trapeză, în mod deosebit pe Scrierile Sfinţilor Părinţi. S-a vorbit apoi şi despre simplitatea monahilor de altădată, care nu înseamnă altceva decât smerenie. În acelaşi timp, s-a amintit de restaurările care se fac la monumentele istorice şi despre cea mai sigură sursă de finanţare, care este Fondul Bisericesc din Bucovina, care nu a fost retrocedat până în prezent“, a adăugat arhim. Melchisedec Velnic. Stareţii şi stareţele s-au îndreptat spre mormântul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul pentru a face o închinăciune. „Nădăjduim că această sinaxă care a avut loc la Voroneţ, lângă mormântul Sfântului Daniil Sihastrul, va aduce un suflu nou în mănăstirile noastre, pentru ca fiecare să-şi dorească mai mult să se jertfească pe altarul conştiinţei naţionale, al dragostei de neam, de valorile noastre şi în mod deosebit al dragostei faţă de Biserica noastră strămoşească. A fost o sinaxă a bucuriei şi a împlinirii“, s-a exprimat exarhul mănăstirilor din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 685
Id: 45152
Data: Nov 7, 2014
Imagine:
]]>S-a născut la 27 noiembrie 1894, în familia unui învăţător din Coşovenii de Sus, judeţul Mehedinţi. După şcoala primară din satul .....
Data: Nov 7, 2014
]]>Sâmbătă, 8 noiembrie 2014, începând cu ora 9.00, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, va oficia Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi .....
Data: Nov 7, 2014
]]>La sărbătoarea „Soborul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe .....
Data: Nov 7, 2014
]]>Sâmbătă, 08 noiembrie 2014, în ziua prăznuirii „Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil”, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, va sluji la Mănăstirea Agapia din judeţul .....
Data: Nov 7, 2014
]]>Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia, Facultatea de Teologie Ortodoxă Alba Iulia şi Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români filiala Alba Iulia derulează începând din această .....
Data: Nov 7, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).