La ultima ședință a Sfântului Sinod, ierarhii români și-au reafirmat poziția referitoare la educația sexuală.
Potrivit comunicatului emis la finalul întrunirii de miercuri, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act cu îngrijorare de recentele încercări de implementare a „educației sexuale”, cu caracter obligatoriu, în învățământul românesc, dar şi de rezoluția Parlamentului European, din ziua de 24 iunie 2021, intitulată: Situaţia sănătăţii sexuale şi reproductive şi a drepturilor aferente în UE, în contextul sănătăţii femeilor (Raportul Matić).
Patriarhia Română își reafirmă poziția sa cu privire la păstrarea caracterului opțional al orelor care vizează „educaţia pentru viaţă” și avertizează asupra riscurilor unei „educaţii sexuale” cu un conținut ideologic potrivnic valorilor familiei creștine și inadecvat vârstei copiilor, se precizează în comunicat.
Cu numai câteva zile înainte de adoptarea Raportului Matić, Vasile Bănescu sublinia într-o declarație de presă faptul că „Biserica este favorabilă oricărui tip de educație cu adevărat (nu imaginar), utilă și autentic formatoare”.
„Ideologizarea informațiilor transmise elevilor în cadrul școlar, care trebuie sa rămână unul curat și neutru ideologic, inclusiv pe teme legate de sexualitate, este în totală contradicție cu scopul real și ultim al educației: formarea omului în spiritul celor mai înalte valori morale și al eticii virtuții ca expresie a echilibrului și normalității”, preciza Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Sursă foto: Fallen Heroes Fund
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 349
Id: 74223
Data: Jul 22, 2021
Imagine:
Papa Francisc a transmis un mesaj de felicitare Patriarhului Daniel la împlinirea vârstei de 70 de ani. Conducătorul Bisericii Romano-Catolice a făcut referire la întâlnirea de la Bucureşti din .....
Data: Jul 22, 2021
„Nu vom pomeni aici decât o singură calitate care le întrece pe toate celelalte, și anume spiritul Vostru misionar”, spune Patriarhul Ecumenic Bartolomeu în mesajul adresat Patriarhului Daniel la împlinirea vârstei de 70 de ani.
„Este de ajuns să privim importanța .....
Data: Jul 22, 2021
Artistul Teodor Oprea a ales o metodă inedită să-i spună la mulţi ani Patriarhului României. Tânărul a realizat în creion portretul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a publicat desenul pe pagina sa de
Data: Jul 22, 2021
La împlinirea vârstei de 70 de ani, Patriarhul Daniel a mărturisit că toate aprecierile și încurajările primite nu fac altceva decât să-l responsabilizeze și mai mult.
„Am privit şi ascultat împreună multe imagini şi cuvinte de încurajare şi de .....
Data: Jul 22, 2021
Ierarhii români reuniţi în Sinod au adoptat un Act aniversar cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani ai Preafericitului Părinte Patriarh .....
Data: Jul 22, 2021
După rugăciunile de mulțumire oficiate joi dimineață, aniversarea de 70 de ani a Patriarhului Daniel a continuat în Aula Magna a .....
Data: Jul 22, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).