Persecutia din vremea imparatului Decius a fost continuata amplu de Valerian, urmasul sau la conducerea Imperiului Roman. Moartea tragica a celui din urma a fost considerata din anumite puncte de vedere un semn divin in ceea ce priveste ocrotirea crestinilor.Fiul lui Valerian, Gallienus, urma sa emita un edict prin care stopa orice persecutie indreptata impotriva crestinilor, desi, la doar trei ani distanta, o noua oprimare era inceputa de imparatul Aurelian.Moartea crunta a lui ValerianAsemenea lui Decius, Valerian provenea dintr-o familie senatoriala romana importanta. Nu stim multe despre el ca persoana, in afara faptului ca era un militar priceput si un conducator desavarsit. Valerian a domnit timp de sapte ani, intre 253 si 260. Incercarile sale de restaurare a stralucirii militare a Imperiului Roman s-au incheiat in mod tragic. Valerian urma sa devina al doilea conducator roman important, dupa Crassus, care a fost invins si, ceva mai tarziu, ucis de persi. Victoriile contra triburilor germanice nu l-au ajutat in timpul conflictului cu persii. Valerian incepuse o campanie de pedepsire a acestora dupa ce persii invadasera si cucerisera o mare parte din Siria si Armenia, tinuturi invecinate cu imperiul lor. O epidemie izbucnita in randul trupelor l-a silit sa se retraga in orasul Edessa, unde a fost incercuit de armatele persane. Valerian s-a straduit sa incheie un acord cu Shapur, conducatorul persilor, dar acesta l-a capturat in timpul tratativelor. Odata inrobit, Valerian a fost supus unui tratament umilitor. Lactantiu ne relateaza ca, de fiecare data cand Shapur incaleca propriul cal, punea piciorul pe nefericitul Valerian si afirma cu mandrie ca acesta este adevarul si nu ceea ce romanii pictasera cu orgoliu pe pereti si in tablouri (Lactantiu, Despre moartea persecutorilor, trad. Cristian Bejan, Editura Polirom, Iasi, 2011, pp. 51-53). Lactantiu afirma si ca nu s-a pus nici un moment problema rascumpararii fostului imparat roman, dar ne vine greu sa credem acest lucru. Probabil ca nu s-a ajuns niciodata la un consens, deoarece Shapur dorea sa il foloseasca pe Valerian drept un argument viu al suprematiei persane in fata Imperiului Roman. Valerian a fost in cele din urma ucis de Shapur. Sunt inregistrate doua relatari in acest sens. Conform primei variante, a murit dupa ce i-a fost turnat aur incins pe gat. Conform celei de-a doua, a murit jupuit de viu. Cert este ca Shapur a luat pielea lui Valerian si a pus sa fie impaiata, aducand apoi teribilul rezultat in templul cel mai important al Imperiului Persan.Valerian cel cu doua feteEusebiu de Cezareea isi incepe relatarea cu privire la domnia lui Valerian citand o scrisoare a Sfantului Dionisie al Alexandriei: Despre doua lucruri trebuie sa ne miram in legatura cu domnia lui Valerian si in chip deosebit sa tinem seama de chipul si modul cum mergeau treburile inainte de el: cat era el de bland si binevoitor fata de oamenii lui Dumnezeu, caci nici un alt imparat anterior n-a fost fata de crestini cu mai multa intelegere si mai primitor, ba nici macar cei despre care se spunea c-ar fi fost crestini pe fata nu-i primeau atat de prietenos si de cald cum o facuse el la inceputul domniei, cand intreg palatul lui era plin de oameni evlaviosi, era ca o Biserica a lui Dumnezeu ( Istoria bisericeasca, trad. pr. Teodor Bodogae, in: PSB, vol. 13, EIBMBOR, Bucuresti, 1987, p. 277). Relatarea lui Eusebiu este oarecum surprinzatoare, avand in vedere ca nu se exprima atat de laudativ decat la adresa a trei imparati in afara lui Valerian, si anume Alexandru Sever, Filip Arabul si, evident, Sfantul Constantin cel Mare. Este adevarat ca nu face nimic altceva decat sa il citeze pe Dionisie al Alexandriei, dar, lucru important, nu contrazice in nici un fel relatarea acestuia. Asadar, Valerian a fost binevoitor fata de crestini la inceputul domniei sale si, probabil, si in perioada de timp care a precedat acest moment. Cu toate acestea, comportamentul sau s-a schimbat odata cu importanta pe care a inceput sa o acorde conducatorului magilor egipteni pe nume Macrian. Se stie din relatarile anterioare ale lui Eusebiu de Cezareea ca unii imparati romani aveau rude crestine sau ii pastrau pe crestini in anturajul lor, cum este cazul lui Alexandru Sever, Filip Arabul sau Antoninus Pius. Asadar, este posibil ca acest Macrian sa fi dorit o exclusivitate certa si s-a straduit sa excluda orice alta concurenta de la palat, desi crestinii erau recunoscuti pentru discretia lor, si nu pentru setea de putere. Persecutia lui Valerian a fost destul de aspra: episcopii au fost exilati, bisericile incendiate, iar unii crestini, ucisi.Un fiu priceputCu toate ca Gallienus a domnit mult mai putin decat tatal sau Valerian, el a fost mult mai echilibrat in ceea ce priveste relatia cu crestinii. Iata ce ne spune Eusebiu de Cezareea: Nu dupa multa vreme cazand imparatul Valerian rob la barbari, a ajuns sa ia puterea de unul singur fiul sau, care s-a folosit de ea cu mai multa intelepciune, de aceea a oprit prin edict persecutia impotriva noastra, lasand pe propovaduitorii cuvantului sa-si desfasoare, in chip liber, activitatea lor obisnuita ( Istoria bisericeasca, p. 284). Textul edictului ne este oferit de asemenea in continuarea acestei descrieri: Imparatul Cezar Publius Licinius Gallienus cel pios, cel fericit si cel de bun neam, catre Dionisie, Pinnas si Demetriu, precum si catre ceilalti episcopi. Am poruncit sa fie propovaduita in intreaga lume binefacerea decretelor mele milostive, pentru ca sa se redea peste tot lacasurile de cult si ca sa va puteti bucura si voi de dispozitia decretului meu, incat nimeni sa nu va mai supere cu nimic. Ceea ce vi se ingaduie sa faceti a si fost dispus de mine pe cat s-a putut inca de mult timp. De aceea Aurelius Quirinus, intaistatatorul treburilor publice, va veghea ca ordonanta pe care am dat-o sa fie adusa la indeplinire ( Istoria bisericeasca, pp. 284-285). Ceea ce este interesant la acest decret este ca, de fapt, nu reprezenta decat o aplicare la situatia crestinilor a unui edict general care oferea diverselor credinte din Imperiul Roman posibilitatea de a-si primi inapoi lacasurile de cult ce le fusesera confiscate de autoritatile romane. Persecutia lui Deciu si cea a lui Valerian, asadar, nu fusesera indreptate exclusiv contra credintei crestine, ci si a altor credinte care nu erau conforme cutumelor instaurate de imparatii romani privind zeificarea propriei persoane sau recunoasterea panteonului clasic. Dupa ce ultimul zeu, si anume Valerian, isi incheiase epopeea divina intr-un mod destul de lamentabil, sfarsind jupuit de viu de adversarii persani, fiul sau, Gallienus, a considerat ca este suficient si sa fii un om desavarsit, nu neaparat sa te crezi zeu. Viitorul parea din nou pozitiv pentru crestini dupa un deceniu sumbru (250-260) in care doi imparati romani atacasera cu furie o credinta care refuza sa recunoasca validitatea cultului pagan oficial. Persecutiile nu se incheiasera insa.(Articol publicat in Ziarul Lumina, Ediția din 28 martie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 791

Id: 29541

Data: Mar 28, 2013

Imagine: