Slujba arhiereasca la Biserica Narcisa din Bacau

În cadrul slujbei, au fost pomeniţi ctitorii sfântului lăcaş, fiind citite mai multe rugăciuni de mulţumire pentru toţi credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie şi pentru cei care poartă numele Sfântului Dimitrie. "În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, PS Ioachim Băcăuanul a prezentat viaţa martirică a Sfântului Dimitrie şi faptele sale. Preasfinţia Sa a arătat că Sfântul Dimitrie este un model pentru noi, cei de astăzi, iar fiecare din cei prezenţi la Sfânta Liturghie sunt chemaţi să fie martori şi mărturisitori ai adevărului revelat al învăţăturii Mântuitorului Hristos", a relatat arhid. Ciprian Ioan Ignat, secretar eparhial al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. La final, pr. paroh Ioan Pleşcău a mulţumit Episcopului-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului pentru dragostea de a sluji la hramul Bisericii Narcisa. În acelaşi timp, pr. Ioan Pleşcău a apreciat prezenţa numărului mare de credincioşi care s-au rugat împreună, mai ales că mulţi dintre ei s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 679

Id: 35003

Data: Oct 27, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).