IPS Părinte Pimen a fost întâmpinat la poarta mănăstirii de soborul de preoţi şi diaconi, alături de locuitorii comunei, după care Sfânta Liturghie s-a desfăşurat în paraclisul de vară, situat în incinta complexului monahal. Strana a fost susţinută de un grup de tineri din Corul Makarios din Suceava.
În cadrul serviciului divin a fost o hirotonie în diacon şi una în treapta preoţiei. Închinătorii s-au împărtăşit şi au ascultat cuvântul părintesc de învăţătură al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, transmis cu ocazia deschiderii noului an şcolar şi citit de IPS Părinte Pimen. Credincioşii s-au putut închina şi la sfintele moaşte ale Sf. M. Mc. Ciprian, la o părticică din cinstitul lemn al Sfintei Cruci, precum şi la papucul Sfântului Spiridon. La final, toţi închinătorii au fost invitaţi să participe la o agapă creştină, pregătită de obştea mănăstirii.
Mănăstirea Râşca este o ctitorie cu vechi tradiţii în viaţa ortodoxă a României. Hramul său istoric este Sfântul Ierarh Nicolae. Ridicată în 1359 de Bogdan Vodă, întemeietorul Moldovei, ea a suferit multe atacuri din partea năvălitorilor, fiind necesară refacerea succesivă în 1511 şi, respectiv, 1540, prin osârdia lui Bogdan Vodă şi Petru Rareş, fiii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Pictura exterioară se păstrează încă pe faţada peretelui sudic, înfăţişând scena Judecăţii de Apoi.
În timpul Primului Război Mondial, călugării au plecat voluntari pe front, ca infirmieri, iar chiliile mănăstirii au fost transformate în spital militar, călugării mai vârstnici îngrijindu-i pe răniţii aduşi de pe front.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 639
Id: 44111
Data: Sep 18, 2014
Imagine:

La Editura BASILICA a Patriarhiei Române, în condiții grafice deosebite a aparut volumul Parintelui Dumitru Staniloae, Ortodoxie si .....
Data: Sep 18, 2014

Data: Sep 18, 2014

Data: Sep 18, 2014

Data: Sep 18, 2014

Data: Sep 18, 2014
Data: Sep 18, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).