Astăzi, 9 iunie, în Duminica a şasea după Paşti, a Orbului din naştere, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a adus bucurie enoriaşilor parohiei "Adormirea Maicii Domnului" din localitatea Nemţişor, comuna Vânători, Protopopiatul Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, venind în mijlocul lor, binecuvântând lucrările pe care aceştia le-au început în urmă cu paisprezece ani şi resfinţind biserica înlăuntrul căreia se ostenesc să afle drumul către rai, alături de povăţuitorul lor duhovnicesc, părintele paroh Nicolae Axentoi.
Slujba de resfinţire a marcat şi a încununat toate lucrările de restaurare, de înfrumuseţare şi îmbodobire ale sfânt lăcaş din Nemţişor, vechi de peste 160 de ani.
Ziua a început cu slujba de resfinţire a bisericii, a casei sociale şi a oficiului parohial, după care, ca mulţumire Cerului pentru toate bunătăţile primite de-a lungul timpului, credincioşii s-au adunat pentru a gusta cu toţii din revărsarea de har oferită de Sfânta Liturghie, mulţi dintre ei împărtăşindu-se cu Trupul şi Sângele Domnului, desăvârşind astfel mulţumirea lor pentru faptul de a fi ajuns să trăiască această zi pe care de multă vreme o aşteptau.
În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a subliniat faptul că întrebarea „ce să fac ca să mă mântuiesc?“ ar trebui să ne-o adresăm cu toţii, răspunsul dându-l Însuşi Dumnezeu: „Căutaţi mai întâi împărăţia cerurilor şi dreptatea lui Dumnezeu, şi toate celelalte se vor adăuga vouă“.
„Putem spune că dacă avem grijă ca sufletul nostru să fie în legătură cu Dumnezeu şi dacă avem grijă de propria familie, răspundem cum se cuvine la întrebarea «ce să fac ca să mă mântuiesc?». Aceste două gânduri ar trebui să le avem atât dimineaţa, când ne trezim, cât şi seara, când mergem spre somn. Să ne întrebăm: cât am fost eu astăzi cu Dumnezeu şi cât am fost cu propria familie, cât am trăit eu astăzi din Evanghelie?“, a spus IPS Mitropolit Teofan. De asemenea, tinerii au fost îndemnaţi să întemeieze familii la vremea cuvenită şi să nu amâne momentul primirii Tainei Cununiei şi să dea naştere la toţi pruncii cu care Bunul Dumnezeu îi binecuvântează.
La finalul Sfintei Liturghii, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan l-a ridicat la rangul de iconom stavrofor pe părintele paroh Nicolae Axentoi şi a acordat mai multe distincţii de recunoştinţă consiliului parohial, doamnei primar Maria Petrariu, precum şi altor credincioşi. Localnicii i-au dăruit Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan o icoană cu Maica Domnului, ţesută pe goblen de una din femeile satului, un epitrahil şi un omofor.
Slujba a fost înfrumuseţată de glasul Corului „Byzantion“, dirijat de Adrian Sîrbu, preparator universitar doctorand la Facultatea de Arte „George Enescu“. La această sărbătoare au ţinut să fie alături de fiii satului Nemţişor şi mulţi alţi credincioşi din satele apropiate.
Actuala biserică din Nemţişor a fost construită în anul 1852 cu cheltuiala soborului Mănăstirii Neamţ, în timpul stareţului Neonil Buzilă. Între anii 1993 şi 2003, în timpul păstoririi părintelui Nicolae Axentoi, s-a ridicat o casă praznicară, cu paraclisul închinat Sf.M.Mc. Dimitrie, pictat în tehnica fresco, şi oficiul parohial, compus din trei camere dotate cu toate utilităţile. Între anii 2010 şi 2013, biserica a fost supusă unui amplu proces de restaurare şi consolidare, realizându-se o nouă şarpantă în stil ştefanian, totodată fiind restaurate pictura, mobilierul şi obiectele de cult. De asemenea, a fost înlocuită tâmplăria şi s-a intervenit la sfânta masă în vederea aducerii ei la planul orizontal, placându-se cu piatră din cariera Pipirig.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 728
Id: 31590
Data: Jun 9, 2013
Imagine:
Cu acest prilej, părintele paroh Constantin Platon a fost proherisit iconom, iar membrii Consiliului parohial şi ai Comitetului parohial au primit distincţii de vrednicie. "La finalul slujbei, copiii de la şcolile din Dagâţa şi Văleni, .....
Data: Jun 9, 2013
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a sfinţit astăzi pictura Bisericii "Sfânta Parascheva" - Marginea 2, Protopopiatul Rădăuţi, judeţul Suceava. La primele ore ale dimineţii, ierarhul a fost .....
Data: Jun 9, 2013
Lăcaşul de închinăciune a fost ridicat pe locul unui sfânt lăcaş mistuit de flăcări în luna aprilie a anului 2010. De asemenea, după oficierea Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică din .....
Data: Jun 9, 2013
Localnicii din satul Halta Dodeşti, comuna Viişoara, judeţul Vaslui, dar şi din localităţile învecinate, au participat astăzi la sfinţirea Bisericii "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" şi "Sfânta Parascheva", oficiată de .....
Data: Jun 9, 2013

Data: Jun 10, 2013
Data: Jun 10, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Rugaciunea copiilor mici catre ingerul pazitor
Psalmul 50 (al lui David)
Rugaciune la intristari, spaima, ganduri si vise urate
Rugaciunea parintilor pentru copii
Rugaciune catre Sfantul Ioan Botezatorul la praznicul Taierii Capului
Rugaciunea de pocainta a Sfantului Efrem Sirul
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).