Slujba de pomenire a eroilor la Stanca-Roznovanu

Duminică, 22 iunie 2014, exact la 73 de ani de la trecerea Prutului de către Armata Română pentru eliberarea Basarabiei (era tot într-o duminică), la troiţa de la Stânca-Roznovanu, comuna Victoria, a avut loc, la iniţiativa Asociaţiei „Uniunea Veteranilor de Război şi a Urmaşilor Veteranilor“ - filala Iaşi (UVRUV) şi a Primăriei Victoria, comemorarea eroilor români căzuţi la datorie în acest areal pentru întregirea neamului românesc şi pentru apărarea hotarelor ţării.

Cu acest prilej, un sobor de preoţi din Protopopiatul Iaşi 1 a ţinut o slujbă de pomenire a eroilor români, iar un cor de elevi de la şcoala din comuna Victoria a oferit răspunsurile la strană în cadrul slujbei.

Părintele Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, în cuvântul său de învăţătură, după ce a adus un elogiu eroilor români pomeniţi cu acest prilej, a subliniat: „Hristos Domnul a primit jertfa de sânge a eroilor noştri care şi-au dat viaţa pentru apărarea gliei şi a credinţei strămoşeşti şi le răsplăteşte cu intrarea în împărăţia lui Dumnezeu. Noi, cei de astăzi, avem datoria sfântă de a ne ruga pentru eroii noştri, de a fi mereu recunoscători pentru jertfele lor şi mai ales să nu-i uităm... Toţi cei prezenţi aici, care v-aţi rugat împreună cu noi, să ştiţi că nu aţi pierdut timpul, ci dimpotrivă aţi câştigat un timp sfinţit...“. Au mai rostit alocuţiuni, ca şi anul trecut, Daniel Creţu, primarul comunei Victoria, colonelul (r) Ioan Timofte, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor - filiala Iaşi, generalul (r) Ştefan Dimofte, preşedintele UVRUV - filiala Iaşi, veteran de război şi fost participant la luptele care s-au dat la Stânca-Roznovanu, şi profesorul dr. Ion Berghia, preşedintele Asociaţiei „Pro-Basarabia“. Cu toţii au relevat eroismul ostaşilor români în cel de-al Doilea Război Mondial, subliniind necesitatea şi datoria ca noi, cei de astăzi, să le păstrăm vie memoria, să le îngrijim mormintele şi să nu uităm să ducem mai departe poveştile eroilor din familiile noastre.

Acest eveniment a fost o lecţie educativă de istorie pentru toţi elevii prezenţi.

La finalul evenimentului, generalul (r) Ştefan Dimofte a subliniat contribuţia deosebită pe care a avut-o colonelul (r) Gheorghe Enea în ridicarea troiţei de la Stânca-Roznovanu, apoi s-au depus coroane de flori de către Primăria Victoria, asociaţiile de veterani de la Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor de Interne, Centrul Militar Zonal Iaşi şi cadrele didactice de la şcolile din comună.

La fel ca şi anul trecut, o întrebare a stăruit pe buzele multora dintre participanţi, mai cu seamă din rândul foştilor veterani de război: unde sunt reprezentanţii instituţiilor publice ale judeţului Iaşi? Iaşul a fost protejat, timp de trei luni (01.06-20.08.1944), prin jertfa a sute de ostaşi români care au împiedicat, prin eroismul lor, transformarea oraşului în câmp de luptă.

Dumnezeu să-i odihnească-n pace pe eroii noştri! (Jică Aionoaie)


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 532

Id: 41844

Data: Jun 23, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).