]]> În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului a oficiat slujba de resfințire a bisericii cu hramurile Sfânta Cuvioasa Parascheva și Sfântul Mare Mucenic Elefterie din Parohia Sfânta Vineri - Municipiul Piteşti, după cum informează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a mulțumit Bunului Dumnezeu pentru finalizarea lucrărilor de restaurare, preoților parohi, care de-a lungul timpului au vegheat și au ținut aprinsă candela credinței, precum și Consiliului Parohial și creștinilor care au contribuit după putere la înfrumusețea sfântului locaș. Au fost acordate distincții preoților: Marioara Constantin, Gârbea Gheorghe și Dinu Vasile Laurențiu, precum și celor care s-au ostenit pentru a duce la bun sfârșit acest proiect. După săvârșirea parastasului pentru ctitorii, slujitorii și binefăcătorii acestei biserici, toți cei prezenți au trecut prin Sfântul Altar, unde au fost miruiți și au primit iconițe. *** Biserica Parohiei Sfânta Vineri a fost zidită între anii 1903 și 1908, iar după 67 de ani, în 1971, a fost restaurată, fiind refăcut interiorul și pictura, iar în exterior s-au refăcut tencuielile, partea decorativă și zugrăvelile. În perioada 2014-2015 au avut loc lucrări de consolidare, restaurare și reabilitare a ansamblului Bisericii Sfânta Vineri, lucrări finanțate prin Programul Regional REGIO 2007-2013.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 613
Id: 56207
Data: Sep 22, 2015
Imagine:
]]>Rutina în misiunea unui preot este de nedorit, mai ales că slujitorii altarelor au o responsabilitate în a-i însufleți pe alții. Acesta este mesajul transmis de Înaltpreasfințitul .....
Data: Sep 22, 2015
]]>Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat participanților la cel de al VIII-lea Congres Național „Hristos împărtășit copiilor”, .....
Data: Sep 22, 2015
]]>Preoţii din cadrul Cercului Pastoral 1 al Protoieriei Ploieşti Nord s-au întrunit luni, 21 septembrie 2015, în Biserica Sfinţii Voievozi din Ploieşti pentru a .....
Data: Sep 22, 2015
]]> La praznicul Naşterii Maicii Domnului pe stil vechi, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor ucraineni din .....
Data: Sep 22, 2015
]]>Patriarhul României a adresat familiei Doamnei Teodora Ianculescu Spătaru un mesaj de condoleanţe, ca urmare a trecerii sale la cele veşnice[1]: Bucureşti, 21 septembrie 2015 .....
Data: Sep 22, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Comori ale Ortodoxiei - Aparitia tiparului in Tarile Romane
Comori ale Ortodoxiei - Viata si minunile Sfintei Cuvioase Parascheva
Comori ale Ortodoxiei - Pictura munteneasca in secolul al XVII-lea
Comori ale Ortodoxiei - Biserica fortificata Precista Galati
Comori ale Ortodoxiei - Manastirea Moisei - Maramures
Comori ale Ortodoxiei - Manastirea Barsana Renasterea unei vechi vetre monahale
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).