În parohia Bărbăteşti, Protopopiatul Paşcani, a fost oficiată marţi, 24 iulie, o slujbă misionară. Cu acest prilej, pr. Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani, a sfinţit icoanele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, aşezate la intrarea în sfântul lăcaş. La acest moment au participat credincioşii din cele 36 de familii, păstorite de pr. paroh Dumitru Creţu. „Am trăit un moment de mare bucurie într-o linişte desăvârşită, întrucât satul este aşezat la poalele unei păduri, într-o zonă mai greu accesibilă. După ce au fost sfinţite icoanele sfinţilor ocrotitori ai bisericii parohiale din Bărbăteşti, s-a oficiat slujba la vreme de secetă. Pentru credincioşii din această parohie, cea mai mică din protopopiatul nostru, a fost o mare bucurie acest moment de rugăciune. Ei se bucură de ceea ce au realizat prin implicarea preotului paroh Dumitru Creţu. În ultimii doi ani, biserica parohială a fost înfrumuseţată, astfel încât arată acum ca o adevărată mireasă. Oamenii au rămas cu dorinţa în suflet de a ne mai reîntâlni în atmosfera de linişte şi de trăire autentică a Ortodoxiei“, a declarat pr. protopop Pavel Postolachi. (C. Ciofu)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 682
Id: 23505
Data: Jul 25, 2012
Imagine:
Parohia Vultureni, Protopopiatul Sascut, derulează, în perioada 15-29 iulie, a doua ediţie a proiectului educaţional „Şcoala de vară“. Acesta este implementat cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei .....
Data: Jul 26, 2012
Fișa postului: dezvoltă planul strategic pe 3 ani împreună cu directorul şi supervizează dezvoltarea planului de marketing anual B2B şi B2C pentru a livra obiectivele de brand, de volum (număr pacienţi), cifra de afaceri şi profitabilitate pe .....
Data: Jul 26, 2012
Sfarsitul ultimei saptamani din luna iulie marcheaza in Episcopia Severinului si Strehaiei o serie de evenimente deosebite pentru viata bisericeasca de pe meleagurile mehedintene. Credinciosii au ocazia sa participe la slujbe arhieresti, hirotesie de duhovnic si hirotonii de diaconi si preoti. .....
Data: Jul 26, 2012
Cincizeci de tineri romani din Episcopia Caransebesului au plecat, astazi, 26 iulie 2012, spre Italia pentru a participa la cea de-a IV-a editie a taberei de la Loreto. Tabara are loc in cadrul proiectului ecumenic Da EurHope a EurHome, informeaza Ziarul Lumina, Editia de Oltenia.Tinerii care .....
Data: Jul 26, 2012
In sala festiva de la Centrul eparhial din Timisoara, din bd. C.D. Loga nr. 7, va avea loc maine, 27 iulie 2012, de la ora 11:30, un eveniment editorial de exceptie. Cu aceasta ocazie vor fi lansate lucrarile 'Iosefinul ortodox. Contributii monografice', semnata de pr. dr. Ionel Popescu, .....
Data: Jul 26, 2012
Biserica 'Sfantul Nicolae' - Amaradia din Craiova este inclusa intr-un proiect european de reabilitare, prin care se urmareste integrarea sfantului lacas in circuitul turistic. Un alt proiect important pentru parohie este punerea in functiune a unui centru social pentru copiii aflati in .....
Data: Jul 26, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).