În biserica parohiei Slobozia - Schitu Duca, Protopopiatul Iaşi 3, judeţul Iaşi, a fost oficiată miercuri, 12 decembrie, Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi. Slujba a fost săvârşită de pr. Mihail Roşu, protopop al Protopopiatului Iaşi 3, alături de preoţii Cercului pastoral misionar numărul 15 „Sfântul Apostol Marcu“. Părintele protopop Mihail Roşu a adresat un cuvânt de învăţătură referitor la viaţa, activitatea şi minunile Sfântului Spiridon, apoi a transmis binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În continuare, pr. paroh Marius Burghelea a mulţumit părinţilor şi credincioşilor pentru că s-au rugat împreună în ziua pomenirii Sfântului Spiridon. A urmat sfinţirea unei fântâni şi a unei troiţe. „După Sfânta Liturghie, având în faţă un peisaj deosebit de iarnă, ne-am îndreptat în curtea sfântului lăcaş, unde a fost oficiată Agheazma mică, sfinţirea troiţei şi a fântânii“, a relatat pr. protopop Mihail Roşu. (C.C.)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 709
Id: 26801
Data: Dec 13, 2012
Imagine:
Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a împlinit astăzi zece ani de activitate. De dimineaţă au fost oficiate Acatistul Sfântului Ierarh Dosoftei şi Sfânta Liturghie, urmată de resfinţirea sediului Fundaţiei .....
Data: Dec 13, 2012
La Caransebes, a avut loc miercuri, 12 decembrie 2012, Sinaxa staretilor si a staretelor din cuprinsul Eparhiei Caransebesului. Evenimentul a debutat cu Sfanta Liturghie, savarsita de catre ..... 			
				Data: Dec 14, 2012
Membrii grupului psaltic al Catedralei mitropolitane "Sfantul Mare Mucenic Dimitrie" din Craiova au fost primiti de Inalt Preasfintitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul ..... 			
				Data: Dec 14, 2012
La Beclean, jud. Bistrita Nasaud, a avut loc spectacolul "Cete de ingeri coboara", pe 13 decembrie, care va fi reluat pe 20 decembrie, la Centrul misionar social cultural "Sfantul Apostol ..... 			
				Data: Dec 14, 2012
Preotul profesor Vasile Vlad, de la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Arad, a conferentiat la Cluj-Napoca, in cadrul serilor duhovnicesti organizate de ASCOR, in Postul Craciunului, dupa ..... 			
				Data: Dec 14, 2012
Inalt Preasfintitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a dat curs invitatiei credinciosilor din localitatea Sebes si a participat joi, 13 decembrie 2012, la conferinta duhovniceasca cu ..... 			
				Data: Dec 14, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Biblia in istorie - Vindecarea slugii sutasului - Pr Petru Moga
Pr Vasile Sorin Dobre - Purtarea crucii celuilalt - ASCOR Cluj - p3
Pr Serafim Pantea - Manastirea Golia Iasi - Charisma si Harisme in Biserica - 5-12-2013 - p1
Ieroschimonahul Nil Dorobantu - Nebun intru Hristos si flacara vie a monahismului sec XX
Pr Constantin Sturzu - vindecarea slugii sutasului - 01 iul 2012
Arhim Nichifor Horia - Duminica a 4 a dupa Rusalii - Vindecarea slugii sutasului
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
