Slujba religioasa oficiata de IPS Teofan la repatrierea militarilor Batalionului 151 Infanterie

După şase luni petrecute departe de casă, în provincia afgană Zabul, militarii din Batalionul 151 Infanterie „Lupii Negri“ din Iaşi s-au întors acasă. Ceremonia militară de repatriere a fost însoţită de o ceremonie religioasă, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor format din preoţi militari şi slujitori ai Catedralei mitropolitane. Pe lângă oficialităţile locale ieşene şi familiile soldaţilor, la ceremonie a fost prezent şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.

După oficierea slujbei religioase, IPS Mitropolit Teofan a adresat un cuvânt de bun venit militarilor întorşi în ţară, pe care îl redăm integral în rândurile ce urmează: „Iubiţi oşteni, bun venit acasă! Socotesc că «acasă» a fost gândul care v-a umplut fiinţa în această jumătate de an plecaţi în misiune; «acasă», în realitatea acestui cuvânt ca familie, ca ţară şi credinţă. Aţi dobândit cu certitudine multă experienţă militară despre care vor vorbi cei în măsură, însă, în afară de acest lucru, cred că aţi dobândit şi o veritabilă experienţă de viaţă, despre care veţi vorbi copiilor, nepoţilor, strănepoţilor şi tuturor celor din jurul dumneavoastră. Această experienţă cred că v-a dat o întreită lecţie. În primul rând, faptul că oamenii acelor ţinuturi trăiesc într-un pământ atât de sărac v-a făcut să preţuiţi mai mult pământul în care v-aţi născut. În al doilea rând, faptul că acei oameni au un foarte mare ataşament faţă de tradiţiile lor, inclusiv faţă de religia lor, poate va fi un îndemn şi pentru dumneavoastră să păstraţi în continuare tradiţia noastră românească. În al treilea rând, ataşamentul afganilor faţă de familiile lor cred că va fi şi pentru dumneavoastră o lecţie, privind determinarea cu care trebuie să apăraţi această mare bogăţie - familia. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi şi să vă ajute să simţiţi ce înseamnă a fi acasă cu toate adâncimile, luminile şi sensurile acestei realităţi“.

De asemenea, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a mulţumit tuturor militarilor Batalionului 151 Infanterie „Lupii Negri“ din Iaşi ce au acţionat în Teatrul de Operaţii din Afganistan, decorând pe 12 dintre aceştia care s-au remarcat în activităţile desfăşurate. Din batalion au făcut parte şi militari femei, acestea primind flori din partea ministrului Apărării Naţionale.

Ce au făcut militarii din Iaşi în Afganistan

Principalele misiuni ale militarilor din Iaşi au fost pentru sprijinirea Guvernului Republicii Islamice Afganistan, incluzând atât acţiuni împotriva forţelor insurgente, cât şi participarea la eforturile de reconstrucţie, dezvoltare şi de construire a capacităţilor locale, în particular în domeniul guvernării, extinderii legitimităţii şi eficienţei Forţele de Securitate Naţionale Afgane (ANSF) pentru impunerea legii. Aria de responsabilitate a Batalionului 151 Infanterie „Lupii Negri“ a avut o lungime de aproximativ 80 de kilometri de-a lungul autostrăzii A1. Bilanţul activităţii militarilor ieşeni cuprinde 1.470 misiuni de patrulare, din care 380 cu ANSF, 84 posturi de observare pe timp de noapte, 36 misiuni de angajare a liderilor comunităţilor locale, 73 misiuni de escortă a convoaielor Forţei Internaţionale de Asistenţă şi Securitate (ISAF) şi ANSF şi 38 misiuni de instruire a forţelor militare afgane.  Activitatea desfăşurată de Batalionului 151 Infanterie a fost apreciată de către partenerii de coaliţie, o parte dintre militarii români fiind decoraţi, astfel: 2 militari cu Bronze Star Medal, 10 militari cu Army Commendation Medal, 142 cu Non-Article 5 NATO Medal.

Locul „Lupilor Negri“ a fost luat de Batalionul 20 Infanterie „Scorpionii Negri“.

 


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 449

Id: 38606

Data: Mar 6, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).