Slujbe de binecuvantare la Galda de Jos, Protopopiatul Alba Iulia

]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent joi, 30 iulie 2015, în Parohia Galda de Jos, prilej cu care a oficiat slujbe de binecuvântare a paraclisului cu hramul „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon” din incinta Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică și a Capelei mortuare din Galda de Jos, a precizat Pr. Florin Croitoru. La încheierea slujbei de binecuvântare a paraclisului, Înaltpreasfinția Sa a subliniat faptul că locașul de rugăciune din incinta Centrului este un loc special, în care Hristos coboară în focul suferinței umane. Aici, mai mult ca în alte părți, credința și suferința sunt la ele acasă, responsabilitatea noastră pentru cei suferinzi fiind mare, după modelul și îndemnul repetat al Mântuitorului Iisus Hristos. De asemenea, Ierarhul nostru a apreciat efortul duhovnicesc și munca pastorală pe care o depune părintele Andrei Bitanu în acest Centru, încercând mereu, cu multă dăruire, să îi slujească pe cei mai încercați dintre semenii noștri, ce se află internați aici. Din anul 2012, Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică de la Galda de Jos dispune de un spaţiu special amenajat, în care se desfăşoară slujbele religioase şi consilierea pastorală pentru beneficiarii unității de asistență socială. La iniţiativa preotului paroh Benone Scrob şi cu sprijinul conducerii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, lucrările de amenajare şi reabilitare au început în anul 2012. Lucrările au fost continuate şi finalizate de către preotul Andrei Bitanu, care a ridicat un iconostas şi a înzestrat paraclisul cu toate cele necesare desfăşurării slujbelor religioase. Tot ieri, Arhipăstorul nostru a binecuvântat şi noua Capelă mortuară din parohia Galda de Jos. La eveniment, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a fost întâmpinat de o mulțime de credincioși, majoritatea îmbrăcați în frumoase costume populare. Adresându-se celor prezenți, Înaltpreasfinția Sa a accentuat faptul că toți creștinii au datoria să trăiască cu responsabilitate și să se pregătească pentru momentul morții, trăind fiecare clipă a vieții în perspectiva veșniciei. Moartea nu este altceva decât trecerea de la viața temporală la viața eternă, sosirea oricărui creștin în Împărăția cerurilor fiind o adevărată sărbătoare. Începută în primăvara anului trecut, construcția a fost ridicată în cimitirul parohial într-un ritm susținut, cu sprijinul Primăriei localităţii Galda de Jos. Capela a fost realizată într-un stil modern și are ca model principal locașurile de cult ortodoxe, la care au fost adăugate elemente de arhitectură romanică şi neogreacă. Ea reprezintă o lucrare reuşită din punct de vedere arhitectonic și stilistic, necesară unei localităţi angajate într-un continuu proces de modernizare. La finalul slujbei de binecuvântarea a celor două obiective din Galda de Jos, Înaltpreasfinția Sa a acordat Diplome de apreciere celor ce s-au implicat în ridicarea construcțiilor, clerici și laici, dar și domnului primar Raica Romulus și reprezentanților Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba.

Download: Click for download attached file: Slujbe de binecuvantare la Galda de Jos, Protopopiatul Alba Iulia

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 227

Id: 54357

Data: Aug 1, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Evanghelia zilei