Sâmbătă, 19 ianuarie 2013, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, însoţit de arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, s-a aflat în mijlocul credincioşilor parohiei Cut I a Protopopiatului Piatra Neamţ, unde, alături de un sobor de cincisprezece preoţi şi diaconi, a oficiat în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ slujba Vecerniei unită cu Litia. La slujba arhierească de seară, răspunsurile la strană au fost date de corul de copii de la parohia Dumbrava Roşie I, dirijat de teologul Alexandru Baciu.
La final, pr. Valentin Tofan, protopopul Protoieriei Piatra Neamţ, a ţinut să mulţumească Înalt Preasfinţitului Teofan pentru vizita pastorală şi pentru împreuna-slujire, iar pr. paroh Ioan-Augustin Politic a făcut referire în cuvântul său la importanţa istorică a zilei pentru parohia pe care o păstoreşte: „Prin voia Bunului Dumnezeu, astăzi prăznuim împlinirea a 110 ani de la începerea lucrărilor de construcţie a bisericii noastre. În acest moment aniversar, trebuie să ne aducem aminte de părintele Gheorghe Mironescu şi prezvitera Ecaterina, ctitorii acestui sfânt lăcaş, alături de toţi cei care au contribuit la ridicarea şi înfrumuseţarea bisericii“.
În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor prezenţi, IPS Teofan a vorbit despre priorităţile care trebuie să definească viaţa creştinului: „Se cuvine, iubiţi credincioşi, să intrăm în noul an gândindu-ne la ceea ce îi vom oferi lui Dumnezeu de acum înainte. Nu este un lucru mai scump, mai preţios şi mai necesar de-a lungul acestui an şi de-a lungul întregii noastre vieţi decât acela de a trăi, a cunoaşte şi a mărturisi, precum sfinţii, credinţa cea adevărată. Trebuie să avem tot timpul în mintea şi în inima noastră gândul că suntem creştini în Biserica Ortodoxă a lui Hristos şi că avem datoria să cunoaştem mai mult, să trăim mai adânc şi să mărturisim mai fierbinte această credinţă pe care am primit-o de la Hristos Domnul şi pe care ne-au dăruit-o părinţii şi bunicii noştri. Totodată, rugăciunea trebuie să fie apa şi pâinea noastră cea de toate zilele“.
Duminică, 20 ianuarie 2013, IPS Teofan a poposit în parohia „Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon“ din Henci, Protopopiatul Iaşi 3, unde a săvârşit slujba Paraclisului Maicii Domnului. La final, după cuvântul părintelui Mihail Roşu, protopop al Protoieriei Iaşi 3, şi cel al părintelui paroh Emanuel Gabriel Maftei, IPS Teofan a explicat unele imne din paraclisul închinat Maicii Domnului, rugăciune „ce ar trebui rostită în casa fiecărui credincios“. „În primul imn care s-a cântat în această seară s-au rostit următoarele cuvinte: «Către Născătoarea de Dumnezeu, acum cu osârdie să alergăm noi, păcătoşii şi smeriţii», cuvinte ce ne aduc aminte că sufletul creştinului este chemat să se îndrepte cu privirea lui cea adâncă către Maica Domnului, mărturisind adevărul că ea este izvor al milostivirii şi al darului“, a spus IPS Teofan.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 569
Id: 27783
Data: Jan 22, 2013
Imagine:
În biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ va avea loc mâine Parastasul pentru domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi pentru făuritorii Unirii de la 1859. Slujba va avea loc la finalul manifestărilor dedicate împlinirii a 154 de ani de .....
Data: Jan 22, 2013
Părintele Constantin Nechifor s-a născut pe 5 august 1960 în Iaşi. În anul 1983 a absolvit Seminarul Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamţ, iar în anul 1984 a fost hirotonit pe seama parohiei Iacobeni, Protopopiatul Iaşi 1.
În anul 1998 .....
Data: Jan 22, 2013
La sediul Protopopiatului Ceahlău a avut loc ieri şedinţa lunară cu preoţii. Părintele Constantin Apopei, de la parohia Frumosu, a susţinut tema „Biserica, Şcoala şi familia, factori determinanţi în educaţia tinerei generaţii“. „S-a prezentat .....
Data: Jan 22, 2013
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 20 ianuarie, Sfânta Liturghie în parohia Calafindeşti, Protopopiatul Rădăuţi. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. .....
Data: Jan 22, 2013
Clerul şi credincioşii Eparhiei Romanului şi Bacăului sunt alături de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la momentul greu al despărţirii de tatăl Neculai Giosanu, mutat la cele veşnice în ziua de luni, 21 .....
Data: Jan 22, 2013
Liceul Teoretic „Spiru Haret“ din Moineşti a găzduit pe 17 ianuarie 2013 o serie de conferinţe pe tema „Minte sănătoasă în corp sănătos“. Întâlnirile au avut loc în cadrul orelor de religie şi se înscriu în .....
Data: Jan 22, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Masoara fericirea cu ceea ce ai, nu cu ceea ce-ti lipseste!
Discurs despre dragoste
Cum rasplatim Domnului?
O camera fara carti, e un trup fara suflet
Va suparat vre-un om rau? Iertati-l, ca să nu fie astfel doi oameni rai
Purtațti-va sarcinile unii altora.
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).