In Duminica a VIII-a dupa Rusalii, Preasfintitul Parinte Episcop Siluan s-a aflat in mijlocul credinciosilor ortodocsi romani din Parohia Crastor (Sarkadkeresztúr), din Protopopiatul Dobritan, unde a savarsit Sfanta Liturghie si slujba Parastasului, impreuna cu Preotul Paroh Alexandru Şeres si cu Arhidiaconul Claudiu, potrivit Biroului de Presa al Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria.Despre o viata bisericeasca organizata la Crastor se poate vorbi din a doua jumatate a secolului XVIII, cand romanii din aceasta localitate aveau o biserica de lemn, care a rezistat pana la anul 1900. Dupa acest an, slujbele au fost tinute intr-o sala din scoala confesionala, pana in 1943, cand a fost amenajata o capela, ce fusese cumparata de la baptistii din comuna si care functioneaza, cu mici adaptari si restaurarile necesare, pana in ziua de azi.Din anul 1936, preot paroh la Capela romaneasca din Crastor a fost pentru o perioada de 55 de ani Parintele Roman Miscutia, nascut la Giula, in 1915, intr-o familie numeroasa, cu 11 copii, iar unul dintre fratii sai a fost tot preot, la Parohia din Chitighaz. In prezenta membrilor familiei si a altor credinciosi, la finalul Sfintei Liturghii, Preasfintitul Parinte Episcop Siluan si soborul slujitor au facut slujba Parastasului pentru Parintele Roman Miscutia, acest vrednic slujitor al altarului, care a pastorit cu credinciosie, vreme de atatia ani, pe romanii ortodocsi din Crastor.Intalnirea de suflet de la Crastor s-a terminat printr-o agapa comuna, oferita credinciosilor de urmasii Parintelui Roman Miscutia, pentru odihna sufletului sau.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 639
Id: 15681
Data: Aug 7, 2011
Imagine:
Astazi, 7 august a.c. Preasfintia Sa Visarion a savarsit Sfanta Liturghie arhiereasca in localitatea Iulia, protopopiatul Niculitel, a carei biserica are hramul Schimbarea la Fata , dupa cum ne-a precizat Alexandru Chituta. La sfanta slujba Preasfintia Sa a fost inconjurat de un sobor de .....
Data: Aug 7, 2011
Viata in Romania in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial nu a fost deloc usoara. Iar cand vine vorba despre Transilvania, cuvintele sunt sarace in a povesti drama celor care s-au refugiat in Regat de teama ungurilor. Ajuns in Moldova, parintele Mihail Goia, staret al Manastirii Toplita .....
Data: Aug 7, 2011
La Manastirea maramureseana Botiza, sarbatoarea Schimbarii la Fata aduna in fiecare an mii de credinciosi din toata tara. Cu prilejul hramului asezamantului, Sfanta Liturghie a fost oficiata de Preasfintitul Parinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului, .....
Data: Aug 7, 2011
Moldovenii si-au indreptat pasii, in aceasta dimineata, spre Manastirea Sihastria din judetul Neamt. Ei au venit in numar mare pentru a o cinsti pe Sfanta Cuvioasa Teodora de la Sihla. Sfanta Liturghie a fost oficiata de Mitropolitii Moldovei si Bucovinei si Europei Centrale si de Nord.Mai .....
Data: Aug 7, 2011
In fiecare an, in judetul Galati, in perioada 1-13 august are loc pelerinajul cu Icoana facatoare de minuni de la Manastirea Adam. Ieri, 6 august 2011, icoana facatoare de minuni a ajuns si la Biserica Greaca din Galati, cu prilejul hramului lacasului de cult. Sfanta Liturghie a fost oficiata .....
Data: Aug 7, 2011
Manastirea Ilva Mare din comuna bistriteana omonima a imbracat haine de sarbatoare la Praznicul Schimbarii la Fata a Domnului. Cu prilejul hramului asezamantului monahal, Sfanta Liturghie a fost oficiata de Inaltpreasfintitul Parinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si .....
Data: Aug 7, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).