Slujire arhiereasca in Duminica a XI-a dupa Rusalii la Sighet, Episcopia Maramuresului si Satmarului

Preasfintitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului, a liturghisit si a predicat in Parohia 'Adormirea Maicii Domnului' Sighet, Protopopiatul Sighet, in duminica a XI-a dupa Rusalii, informeaza Ziarul Lumina , Editia de Transilvania. In cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Stelian Tomoiaga a fost hirotonit intru preot pe seama credinciosilor din Parohia Borsa Fantana II. De asemenea, au fost oferite diplome de vrednicie dirijorului si corului acestei parohii, care au aniversat 40 de ani de activitate neintrerupta. Parohia 'Adormirea Maicii Domnului' din Sighet, prin grija parintelui protopop Vasile Pop, a editat o brosura cuprinzand cele mai importante evenimente din viata parohiei si a corului.In seara aceleiasi zile, Preasfintitul Iustin Sigheteanul a participat la aniversarea a 70 de ani de viata si 46 de ani de activitate neintrerupta a profesorului Iustin Podareanu, dirijor neintrecut de coruri si profesor de cor la Seminarul Teologic 'Sf. Iosif Marturisitorul' din Baia Mare. Spectacolul aniversar, organizat de ucenicii sai, in frunte cu preot prof. drd. Petrica Aurelian Covaciu, a reunit trei formatii corale importante: Corala 'Doxologia' a Catedralei episcopale, Corala 'Arhanghelii' a preotimii din Episcopia Maramuresului si Satmarului si Corul 'Glasul Chioarului' din Şoncuta Mare, fiecare sustinand cateva piese din repertoriul propriu. La final, Preasfintitul Iustin Sigheteanul a rostit cateva cuvinte de inalta apreciere, multumindu-i maestrului pentru daruirea si profesionalismul de care a dat dovada pe tot parcursul activitatii sale si i-a oferit o diploma de vrednicie, o icoana si ultimul volum din 'Opera N. Steinhardt'.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 535

Id: 8413

Data: Aug 12, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).