]]> În Duminica a XXVI-a după Rusalii, 22 noiembrie 2015, Preasfinţitul Părinte Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Adormirea Maicii Domnului, localitatea Coveş, Protopopiatul Agnita, informează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului. Aici a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi din care a făcut parte şi părintele Naicu Mihai, protopopul Agnitei. În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul teolog Duşescu Rareş George a fost hirotonit diacon, iar părintele diacon Iancu Andrei a fost hirotonit şi instalat preot pe seama Parohiei Coveş. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Ilarion a explicat credincioşilor prezenţi Evanghelia Duminicii, în care s-a vorbit despre bogatul căruia i-a rodit ţarina şi care aprins fiind de patima avuţiei a uitat de Dumnezeu, cel care dăruieşte fiecăruia din darurile sale bogate, iar fiecare e dator la rândul său să ajute şi să dăruiască, aşa cum spune un vechi dicton „dăruind, vei dobândi”.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 570
Id: 58663
Data: Nov 25, 2015
Imagine:
]]>Interesul crescut al studenților UBB față de Campania de donare de sânge ,,Donăm împreună, UBB dă startul” s-a manifestat şi în rândul studenţilor de la Facultatea de Teologie .....
Data: Nov 25, 2015
]]>Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, din inițiativa Preacucernicului Părinte Aurel Berbec, Protoiereul Protopopiatului Urziceni, în .....
Data: Nov 25, 2015
]]>Parohia Sfântul Gheorghe - Tulcea în parteneriat cu Asociaţia social-culturală Emanoiul Şt. Bogatu din Episcopia Tulcii au organizat marţi, 24 noiembrie 2015, cu .....
Data: Nov 25, 2015
]]>Conferințele pastoral-misionare de toamnă din Episcopia Caransebeșului au continuat marți, 24 noiembrie 2015, zi în care a avut loc întrunirea cu toți clericii Protopopiatului .....
Data: Nov 25, 2015
]]>În Arhiepiscopia Timişoarei au debutat, miercuri, 25 noiembrie 2015, conferinţele preoţeşti de toamnă, cu întâlnirea clericilor din protopopiatele, Timișoara I, .....
Data: Nov 25, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).