Preasfintitul Parinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, a slujit în Duminica a V-a dupa Rusalii, a Sfintilor Parinti de la Sinodul IV Ecumenic, în parohia Lenauheim, protopopiatul Sânnicolau Mare, potrivit mitropolia-banatului.ro. Ierarhul a savârsit Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul „Nasterea Maicii Domnului”, înconjurat de un sobor de preoti si diaconi si de numerosi credinciosi ai parohiei. Din soborul slujitorilor au facut parte pr. Gheorghe Sutac, protopopul Sânnicolaului Mare si pr. Aurelian Ştefan Ciucur, parohul bisericii din localitate. La finalul slujbei, Preasfintia Sa a transmis celor prezenti binecuvântarea si gândurile de bine ale Înaltpreasfintitului Nicolae, Mitropolitul Banatului.Date monograficeConstructia bisericii ortodoxe din Lenauheim a început în anul 1944, sub pastorirea parintelui Nicolae Negoianu, iar la 20 iulie 1945 a avut loc slujba de târnosire a bisericii de catre vrednicul de pomenire, Mitropolitul Vasile Lazarescu. Cu sprijinul credinciosilor si al autoritatilor comunale, în anul 1947 au fost reluate lucrarile, astfel încât biserica a fost extinsa pe întreaga suprafata a cladirii, primind si un turn înalt de 19 metri, dupa modelul turnului bisericii catedrale din Timisoara-Cetate. În anul 1998, prin contributia locuitorilor din Lenauheim, a fost realizata reparatia exterioara a bisericii și a acoperisului, precum si alte lucrari de înfrumusetare a sfântului locas. În prezent, parohia Lenauheim cuprinde 411 familii, cu 978 de credinciosi, iar din anul 2013 este pastorita de pr. Aurelian Ştefan.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 561
Id: 42440
Data: Jul 15, 2014
Imagine:

Data: Jul 15, 2014

Data: Jul 15, 2014

Data: Jul 15, 2014

Data: Jul 15, 2014

Data: Jul 15, 2014

Data: Jul 15, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pasii pelerinului - Schitul Poiana Pustnicului (Gorj)
Pasii pelerinului - Manastirea Sf Antonie cel Mare (Malaiesti-Prahova)
Pasii pelerinului - Biserica Sfintii Voievozi - Leordeni (Ilfov)
Pasii Pelerinului - Manastirea Slanic (Arges)
Pasii pelerinului - Biserica Sfintii Ioachim si Ana (Varteju-Ilfov)
Manastirea Budesti - Maramures
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).