In prima duminica a Triodului, Preasfintitul Lucian, Episcopul Caransebesului, s-a aflat in mijlocul credinciosilor din Parohia Soceni, Protopopiatul Resita. Cu acest prilej, ierarhul a savarsit, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, Sfanta Liturghie in biserica parohiala cu hramul Adormirea Maicii Domnului , potrivit episcopiacaransebesului.ro.La slujba a participat un numar insemnat de credinciosi, din localitate și imprejurimi, precum si autoritati locale. Raspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic Katharsis al Episcopiei Caransebesului, condus de Alin Buliga.In cuvantul adresat credincioșilor prezenți la Sfanta Liturghie, Preasfințitul Lucian a marturisit: Dumnezeu a randuit ca in prima duminica a Triodului, numita a Vameșului și Fariseului, sa poposim duhovnicește in Parohia Soceni la o Sfanta și Dumnezeiasca Liturghie. In urma cu aproape cinci ani am tarnosit aceasta biserica la ceas de seara și am promis atunci ca vom reveni in mijlocul credincioșilor la o Sfanta Liturghie. Aceasta duminica nu este una obișnuita, pentru ca este prima duminica din perioada cea mai inalțatoare din cursul anului bisericesc și anume, Duminica Vameșului și a Fariseului, care deschide urcușul spre Inviere. Așadar, perioada Triodului este una a curațirii, a purificarii, este o perioada in care suntem chemați cu toții la post, rugaciune, curațire, meditații, fapte bune, pocaința, umilința și smerenie. De aceea, acesta duminica deschide o perioada foarta importanta din viața noatra duhovniceasa, perioada Triodului care dureaza zece saptamani. Ne-am rugat astazi in aceasta preafrumoasa biserica, am savarșit Sfanta Liturghie și am meditat la pericopa evanghelica care s-a citit in cadrul Sfintei Litughii .Satul a avut o biserica din lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului , ridicata in timpul episcopului Ioan Gheorghevici. La sfarșitul secolului al XVIII-lea se ridica o biserica din zid cu același hram. Biserica in forma actuala a fost construita in 1964, de la biserica veche pastrandu-se doar turnul. Pictura a fost realizata in 1967 de catre Angela Caramida Voiticeanu. Biserica a fost tarnosita de catre Preasfintitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, la data de 15 august 2008.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 638
Id: 28681
Data: Feb 25, 2013
Imagine:
Data: Feb 25, 2013

Data: Feb 25, 2013
Data: Feb 25, 2013

Data: Feb 25, 2013

Data: Feb 25, 2013

Data: Feb 25, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).