PS Vasile Someșanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Clujului a fost prezent, în duminica dinaintea Nașterii Domnului, în mijlocul credincioșilor parohiei ortodoxe „Tuturor Sfinților” din Cluj-Napoca, dupa cum aflam de la Radio Renasterea. Ierarhul a oficiat în biserica parohiala de pe strada Ciucaș, din cartierul Manaștur, Sfânta Liturghie Arhiereasca. Slujba a început la ora 10:00, iar din sobor au facut parte preoții slujitori ai parohiei, precum și alți preoți invitați. În cadrul cuvântului de învațatura rostit, Preasfinția Sa a evidențiat adevaratul înțeles al sarbatorii Craciunului:"Craciunul, Nașterea Domnului vine cu pacea și cu binecuvântarea care este dorita de oricare dintre noi pentru ca în astfel de momente de binecuvântare dumnezeiasca, uitam de multe ori neînțelegerile pe care le avem unii fața de alții și cautam sa venim la peștera Pruncului Dumnezeiesc nascut de Sfânta Fecioara Maria, prin lucrarea Sfântului Duh, cu darurile noastre, nu ca ale magilor, aur, smirna și tamâie, ci cu iertarea noastra pe care o datoram semenilor noștri, dar mai ales cu devoțiunea și dragostea fața de Pruncul Divin".Potrivit parintelui paroh Petre Horea comunitatea parohiala a avut în aceasta saptamâna și o alta bucurie pe lânga prezența PS Episcop Vasile. Joi, 19 decembrie 2013, dupa slujba Vecerniei, a avut loc la biserica cu hramul „Tuturor Sfinților”, din Manaștur, serbarea copiilor. Au participat aproximativ 250 de elevi de la școlile din zona parohiei care au susținut un program artistic. Au prezentat scenete religioase, poezii și colinde tradiționale, iar la finalul programului colindatorii au fost rasplatiți cu daruri de Craciun.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 632
Id: 36838
Data: Dec 23, 2013
Imagine:

Data: Dec 23, 2013
Data: Dec 23, 2013
Data: Dec 23, 2013

Data: Dec 23, 2013
În deschiderea manifestării, părintele protopop Valentin Tofan a adresat un scurt cuvânt celor prezenţi, vorbind despre bucuria sărbătorii Naşterii Domnului manifestată prin colinde. „În fiecare an sărbătorim .....
Data: Dec 23, 2013
Inițiativa vine ca urmare a încheierii unui acord între Institutul de Oncologie și Biroul de asistență socială al Protopopiatului Iași 3. „Ne-am luat angajamentul să ne îngrijim de bolnavii acestui spital, să îi vizităm .....
Data: Dec 23, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Gheorghe Anitulesei - vamesul si fariseul 1
Pr Gheorghe Anitulesei - Intrarea Maicii Domnului in Biserica 1
Pr Gheorghe Anitulesei - vindecarea garbovei in sabat
Pr Gheorghe Anitulesei - Despre pacatul pruncuciderii 1
Pr Gheorghe Anitulesei - cu pr Antim despre Arsenie Boca
Pr Gheorghe Anitulesei - Despre pacatul pruncuciderii
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).