Duminica, 14 aprilie, credincioșii parohiei Valea Marcului, filia Piria, protopopiatul Strehaia, au primit vizita arhiereasca a Chiriarhului locului, Preasfințitul Parinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, informeaza episcopiaseverinului.ro Arhipastorul mehedințean a fost intampinat de oficialitațile locale și de credincioși cu flori, la deosebitul eveniment religios participand și preoți din satele invecinate. In duh de rugaciune, soborul de preoți și diaconi a savarșit impreuna cu Parintele Episcop Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Vasile cel Mare. Parintele paroh Romica Bobeica a mulțumit Preasfințitului Parinte Nicodim in numele intregii comunitați pentru deosebita cercetare și purtare de grija fața de turma pastorita, in contextul in care in biserica din satul Piria nu a mai slujit nici un arhiereu din 1957, de la sfințirea sfantului lacaș de cult. In cuvantul de invațatura, Parintele Episcop a pus la inima credincioșilor indemn spre inmulțirea rugaciunii, mai ales cea a parinților pentru copii și a copiilor pentru parinți, intrucat unitatea familiei sta la baza feririi de multe pacate sufletești și trupești, savarșite cu știința sau cu neștiința. In aceasta duminica, Biserica a pomenit pe Sfantul Ioan Scararul, autorul lucrarii Scara , cunoscuta in intreaga lume creștina.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 555
Id: 30015
Data: Apr 15, 2013
Imagine:

Data: Apr 15, 2013

Data: Apr 15, 2013

Data: Apr 15, 2013
Data: Apr 15, 2013

Data: Apr 15, 2013

Data: Apr 15, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Condacul Sfantului Sfintit Mucenic Pangratie, Episcopul Taorminei
Condacul Sfantului Mucenic Paramon
Condacul Sfantului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei
Condacul Sfantului Apostol Andrei, cel Intai Chemat, Ocrotitorul Romaniei
Condacul Sfantului Mucenic Iustin Martirul si Filosoful, a altui Mucenic Iustin si a celor impreuna cu dansii
Condacul Sfintei Cuvioase Eufrosina
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).