]]>La cumpăna dintre ani, în Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de mulţumire pentru binefacerile primite în anul care a trecut, şi de binecuvântare a anului care a sosit, informează site-ul episcopiaaradului.ro. La finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură sub titlul ,,Anul bisericesc şi civil”. Ierarhul a arătat legătura dintre aceştia reflectat în Calendarul creştin ortodox care se prezintă ziditoare pentru oameni atât pe plan material cât şi spiritual, zile importante din viaţa lumii găsind corespondenţă în perioada praznicelor cu însemnătate religioasă. Arhiepiscopul Aradului a fost prezent la Catedrala arhiepiscopală şi în ziua praznicului, la Sfânta Liturghie, în fruntea soborului preoţilor şi diaconilor slujitori. În predica cu titlul ,,Semnul legământului”, Înaltpreasfinţia Sa, având în vedere citirile scripturistice ale praznicului (Col.2; Lc 2), a arătat cum acte ale Vechiului Testament prefigurează pe cele ale Noului. Circumciziunea este pentru Taina Sfântului Botez cea a inimii, având înţelesul dezbrăcării de omul cel vechi pentru îmbrăcarea în cel nou, spre formare deplină în Hristos Domnul. Începutul unui An nou îndeamnă la o astfel de lucrare după bilanţul trecutului prospectând un viitor care să armonizeze viaţa nouă cu voia lui Dumnezeu. Anul început şi închinat în Biserica Ortodoxă Română misiunii parohiei şi mănăstirii azi, are în vedere cele amintite, luând învăţătura de credinţă în sprijinul strădaniilor de sporire a binelui în viaţa personal şi cea obştească, a amintit Chiriarhul. În seara zilei, la reşedinţa eparhială a avut loc îndătinata recepţie, oferită de către Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei preoţilor şi credincioşilor din municipiul Arad de Anul Nou. La festivitate au participat, alături de preoţi şi credincioşi şi reprezentanţi ai altor culte religioase, ai mass-media regională. În numele preoţimii din municipiu şi al participanţilor la momentul festiv, părintele Gabriel Mariş, consilier social a rostit o frumoasă urare la început de An nou. De asemenea, acestuia i s-au alăturat, prin frumoase cuvinte de suflet şi de urare părintele Vasile Pop de la Parohia Arad-Bujac şi părintele Iacob Bupte. Chiriarhul a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru participare şi a transmis tuturor celor dragi şi familiilor celor prezenţi, urările de sănătate, pace şi alese împliniri în Noul an, 2015.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 619
Id: 47121
Data: Jan 3, 2015
Imagine:
]]>Noul an a fost întâmpinat la Sibiu cu slujba religioase oficiate la Catedrala mitropolitană din cetatea transilvană de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi .....
Data: Jan 3, 2015
]]>Buzoienii au ales să întâmpine noul an în Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului“ din Buzău. Numeroşi credincioşi au luat parte la slujba de la cumpăna dintre ani, oficiată, .....
Data: Jan 3, 2015
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social Filantropic și de Misiune, parohia Săpata – Protoieria Pitești, .....
Data: Jan 3, 2015
]]>Sute de credincioși clujeni au ales să pășească în anul 2015, în rugăciune. La miezul nopții au participat la Catedrala Mitropolitană din centrul orașului, la slujba de .....
Data: Jan 3, 2015
]]>În prima zi a noului an, de praznicul „Tăierii împrejur celei după Trup a Domnului” și la pomenirea Sfântului Ierarh Vasile Cel Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și .....
Data: Jan 3, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).