Credincioșii clujeni ce au participat astazi, 28 iulie 2013, la Sfanta Liturghie in Catedrala Mitropolitana s-au bucurat de prezența arhiereasca. IPS Serafim Joanta, Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale și de Nord a oficiat, incepand cu ora 10:00, Sfanta Liturghie, inconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au facut parte exarhul manastirilor din Arhiepiscopia Clujului, Arhimandritul Dumitru Cobzaru, preoții slujitori ai catedralei și preoți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxa din municipiu. In cadrul cuvantului de invațatura Inaltpreasfinția Sa, Mitropolitul Serafim Joanta, a explicat pericopa evanghelica de azi, care se refera la minunea vindecarii a celor doi demonizati din tinutul Gadarei. In același timp a vorbit despre influența raului asupra lumii contemporane, dar și lupta creștinilor impotriva pacatului, prin spovedanie, impartașanie și fapte bune. IPS Serafim i-a indemnat pe credincioșii clujeni sa se increada in purtarea de grija a lui Dumnezeu și sa-i mulțumeasca atat pentru binecuvantarile primite, cat și pentru incercarile date in viața. La finalul Sfintei Liturghii IPS Serafim Joanta, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord i-a mulțumit IPS Mitropolit Andrei pentru binecuvantarea data de a sluji in Catedrala Mitropolitana. Totodata i-a urat ierarhului putere de munca in misiunea duhovniceasca pe care o desfașoara in Mitropolia Clujului, potrivit Radio Renașterea.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 658
Id: 32771
Data: Jul 28, 2013
Imagine:

Data: Jul 28, 2013

Data: Jul 28, 2013

Data: Jul 28, 2013
Momente emoționante, lacrimi de tristețe, dar și de nădejde sfântă, au avut loc loc sâmbăta trecută la Mănăstirea Petru Vodă din județul Neamț, la slujba parastasului pentru 40 de zile de la trecerea la Domnul a .....
Data: Jul 28, 2013
Data: Jul 29, 2013
Data: Jul 29, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
IPS Serafim Joanta - Predica la Duminica cananeencei
IPS Serafim Joanta - Bucuria vietii (partea 2)
IPS Serafim Joanta - Rugaciunea izvor de vindecare sufleteasca si trupeasca
IPS Serafim Joanta - Despre dragostea crestina
IPS Serafim Joanta - Cuvioasa Teodora de la Sihla - Manastirea Casiel
IPS Serafim Joanta - Bucuria vietii (partea 1)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).