Duminica, 26 ianuarie 2014, Preasfintitul Parinte Episcop Vincentiu, a slujit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopala „Înaltarea Domnului” din Slobozia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Raspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala Episcopala din Slobozia, potrivit sf-esc.ro.Cu aceasta ocazie a fost hirotonit întru diacon tânarul teolog Dorin Corbu, care a fost numit preot pe seama parohiei Bordușani, Protopopiatul Fetești.La momentul predicii Preasfintia Sa a vorbit despre puterea lui Iisus Hristos de a ne vindeca de pacatele noastre dupa exemplul lui Zaheu vameșul, pe care întâlnirea cu Mântuitorul l-a vindecat de cel mai greu pacat al lui, de care nu se putea dezlipi, de pacatul lacomiei. Zaheu este un exemplu pentru noi toți, în aceasta perioada de pregatire pentru Sfântul și Marele Post de a-L urma pe Hristos și a conlucra cu harul Sau divin pentru a ne izbavi de patimi.La final, Preasfintia Sa a binecuvântat toti credinciosii: prunci, copii, tineri, adulti si vârstnici prezenți la Sfânta Liturghie.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 471
Id: 37720
Data: Jan 28, 2014
Imagine:

Data: Jan 28, 2014
Data: Jan 28, 2014

Data: Jan 28, 2014

Data: Jan 28, 2014

Data: Jan 28, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Invataturi patristice - 2015-03-20 - Cel mai mare dar
Invataturi patristice - 2014-02-18 - despre mandrie
Invataturi patristice - 2013-12-13 - despre marturisirea pacatelor
Invataturi patristice - 2013-12-05 - educatia copiilor
Invataturi patristice - 2013-11-21 - intrarea in Biserica
Invataturi patristice - 2015-01-14 - Despre ura
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).