]]>Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de 30 de preoți și diaconi a oficiat miercuri, 09 septembrie 2015, Sfânta Liturghie la Mănăstirea cu hramul Nașterea Maicii Domnului de la Ciucea, jud. Cluj, după cum aflăm de la Radio Renaşterea. Din soborul slujitor a făcut parte și Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru. Slujba, la care au luat parte sute de credincioși, a fost oficiată în cadrul unui altar de vară, special amenajat cu această ocazie în curtea așezământului monahal. Pe viitor se doreşte ridicarea unui altar de vară permanent, care să poarte hramul Sfinții Părinți Ioachim și Ana, pomeniți astăzi în calendar. Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei i-a îndemnat pe credincioșii prezenți la hramul Mănăstirii Ciucea să-și cinstească părinții și bunicii. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinţia Sa a oferit câteva exemple negative, cum sunt tratați cei în vârstă în zilele noastre. „Bunicii și mamele noastre au o mare importanță în devenirea noastră, în viața noastră spirituală. Din nefericire, într-o lume secularizată și în care nu întotdeauna oamenii trăiesc cu evlavie, nici față de bunici și de părinți evlavia nu mai este atât de puternică”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei. Mănăstirea de la Ciucea, ctitoria poetului Octavian Goga Mănăstirea de maici de la Ciucea, cu hramul Nașterea Maicii Domnului este ctitoria poetului Octavian Goga și a fost înfiinţată în anul 1939. A funcționat până în 1945, după care a fost închisă de regimul comunist. Așezământul monahal a fost reînființat în 1994.
Download: Click for download attached file: Slujire arhiereasca la Manastirea Ciucea
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 563
Id: 55768
Data: Sep 10, 2015
Imagine:
]]>Mănăstirea „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” din Târgu Logrești, Protopopiatul Târgu Cărbunești, judeţul Gorj, și-a sărbătorit miercuri, 09 septembrie 2015, hramul. În .....
Data: Sep 10, 2015
]]>Episcopia Sloboziei și Călărașilor, prin serviciile sociale acreditate, a desfășurat, în luna august a anului 2015, 104 de activități sociale, în cadrul cărora au fost oferite .....
Data: Sep 10, 2015
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Sectorul Social, Filantropic și de Misiune desfășoară în Eparhie proiectul social .....
Data: Sep 10, 2015
]]>Printre cei peste 6.000 de tineri veniţi din Europa şi din alte ţări ale lumii, reuniţi într-o singură credinţă în „Capitala Europeană a tineretului Ortodox 2015 – Cluj”, .....
Data: Sep 10, 2015
]]>Cu prilejul sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, în Eparhia Caransebeşului se vor organiza, în această perioadă, mai multe manifestări liturgice și duhovnicești. „În anul în care .....
Data: Sep 10, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Invataturi patristice - 2015-03-20 - Cel mai mare dar
Invataturi patristice - 2014-02-18 - despre mandrie
Invataturi patristice - 2013-12-13 - despre marturisirea pacatelor
Invataturi patristice - 2013-12-05 - educatia copiilor
Invataturi patristice - 2013-11-21 - intrarea in Biserica
Invataturi patristice - 2015-01-14 - Despre ura
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).