Astazi, in Duminica a 34-a dupa Rusalii (a Fiului risipitor), Manastirea Sadova din judetul Dolj a primit vizita Inalt Preasfintitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, care a savarsit Sfanta Liturghie, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, dupa cum ne-a precizat Gheorghe Cioiu.Slujba religioasa a fost oficiata in biserica mica (biserica - bolnita) a asezamantului monahal deoarece biserica mare se afla intr-un amplu proces de restaurare a picturii interioare. La final, IPS Parinte Mitropolit a detaliat principalele invataturi desprinse din pericopa evanghelica duminicala (Luca 15, 11–32), subliniind faptul ca fara pocainta, fara intoarcerea de pe drumul patimilor si al desfatarilor lumesti, nu putem spera la mantuire. Din pocainta fiului risipitor intelegem ca ori de cate ori ne pozitionam departe de Dumnezeu, departe de Sfanta Biserica, de Spovedanie, de Post si Rugaciune, suntem rataciti si pierduti. Cand insa ne marturisim pacatele, odata cu marturisirea iese si veninul diavolului din interiorul nostru, iar Tatal Ceresc ne primeste in bratele Sale si ne imbraca in haina luminoasa a Imparatiei Cerurilor . Mentionata documentar in secolul XVI, drept ctitorie a boierilor Craiovesti, Manastirea Sadova a fost reconstruita din caramida in anul 1633, cu hramul Sfantul Ierarh Nicolae si fortificata in anul 1693 de domnitorul Matei Basarab. Ulterior, in 1693, Sfantul Constantin Brancoveanu a ridicat biserica-bolnita cu hramul Intrarea in Biserica a Maicii Domnului.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 661
Id: 28857
Data: Mar 3, 2013
Imagine:

Data: Mar 3, 2013

Data: Mar 3, 2013

Data: Mar 3, 2013
Biserica „Sf. Ioan Botezătorul“ - Mărăţei, din Piatra Neamţ, nu i-a putut cuprinde pe toţi credincioşii veniţi, ieri, de la primele ore ale dimineţii, pentru a-şi lua rămas bun de la părintele Ioan Pricop, trecut la cele veşnice pe 28 februarie, la .....
Data: Mar 3, 2013
Aşezământul social al parohiei Frumosu - Farcaşa, Protopopiatul Ceahlău, judeţul Neamţ, a fost sfinţit ieri de un sobor de preoţi, în prezenţa a numeroşi credincioşi din parohie. Construcţia clădirii, care cuprinde la etaj locuinţa pentru preotul paroh, a .....
Data: Mar 3, 2013
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi PS Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor .....
Data: Mar 3, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).