Slujire arhiereasca la Parohia Chirnogi

]]>În Duminica a 20-a după Rusalii, 18 octombrie 2015, credincioşii Parohiei Chirnogi - jud. Călăraşi, au putut aduce cinstire unui fragment din moaştele Sfântului Ierarh Nicolae. Sfintele moaşte au fost aduse de către Înaltpreasfințitul Naum, Mitropolit de Russe, prezent în parohia călărăşeană la invitaţia Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, după cum informează site-ul oficial al Episcopiei. Cei doi ierarhi au oficiat Sfânta Liturghie înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Vincențiu a vorbit celor prezenţi despre Învierea fiului văduvei din Nain, despre chemarea pe care Mântuitorul Iisus Hristos o face tinerilor din ziua de astăzi de a-L urma și de a părăsi calea cea largă, a păcatului. Daruri şi distincţii Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a dăruit Înaltpreasfințitului Naum Medalia Aniversară a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și trei albume, apariții editoriale ale Eparhiei, iar domnilor primari de Chirnogi și Tutrakan (Bulgaria) Medalia Aniversară a Episcopiei. Înaltpreasfințitul Naum a dăruit Chiriarhului locului un toiag episcopal și un album aniversar al Patriarhiei Bulgariei. Părintele paroh, în numele comunității parohiale și a Consiliului Local Chirnogi, a oferit celor doi arhierei câte o icoană reprezentând pe Maica Domnului. Pentru a marca acest moment, domnul primar Irinel Roman a oferit celor doi arhierei Titlul de Cetățean de Onoare al localității Chirnogi. După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Naum și Preasfințitul Părinte Vincențiu au săvârşit slujba de parastas pentru fericiţii ctitori, slujitori şi binefăcători ai acestei parohii. Cei doi arhierei, împreună cu soborul de slujitori, au vizitat apoi catedrala Sfântul Ierarh Nicolae din Municipiul Oltenița.

Download: Click for download attached file: Slujire arhiereasca la Parohia Chirnogi

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 531

Id: 57232

Data: Oct 21, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).