PS Vasile Someșanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a fost prezent la 25 decembrie 2013 în mijlocul credincioșilor Parohiei ”Schimbarea la Fața” din Cluj-Napoca. Cu prilejul Praznicului Nașterii Domnului, ierarhul a oficiat Sf. Liturghie alaturi de un sobor de preoți și diaconi, potrivit Radio Renasterea.În cadrul slujbei, pr. paroh Titus Moldovan a dat citire Pastoralei ÎPS Andrei cu prilejul Sarbatorii Nașterii Domnului, iar la final, PS Vasile le-a adresat credincioșilor câteva îndemnuri duhovnicești, acum, la ceas de praznic: “Pruncul divin nascut în peștera din Bethleem are menirea ca prin venirea Sa în lume și prin Biserica sa uneasca pamântul cu cerul. Cele pamântești cu cele cerești. Dar, El ne învața de la Nașterea Sa ca un prunc nevinovat trebuie sa se nasca într-o familie în care sa poata fi ocrotit, îngrijit, aparat și instruit pentru viața, pentru neam. Familia, biserica și școala, au fost și trebuie sa ramâna chiar și în aceste vremuri pe care le traim pilonii de baza care sa asigure ocrotirea, creșterea și instruirea copiilor pentru a fi pregatiți pentru o viața demna și cinstita.”
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 583
Id: 36993
Data: Dec 28, 2013
Imagine:

Data: Dec 28, 2013

Data: Dec 28, 2013

Data: Dec 28, 2013

Data: Dec 28, 2013

Data: Dec 28, 2013

Data: Dec 28, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).