]]>Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Duminica a XXX-a după Rusalii, 29 noiembrie 2015, la Parohia Sfânta Treime din Ploieşti împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, informează TRINITAS TV. Avem datoria de a împlini cuvintele Mântuitorului În cuvântul de învățătură, Preasfinţia Sa a explicat semnificațiile Pericopei Evanghelice citită în această duminică. „Din Evanghelia de astăzi avem foarte multe lucruri de învăţat. Dragostea unei persoane faţă de cuvântul Evangheliei, dragostea unei persoane faţă de împlinirea poruncilor Mântuitorului, faţă de ajutorarea celor aflaţi în nevoi, mai ales din partea celor care au o astfel de posibilitate, sunt privite întotdeauna cu drag de Mântuitorul asemenea privirii pe care i-a arătat-o tânărului din Evanghelia de astăzi. Să nu ne înşelăm niciunul dintre noi oricâte iluzii ne-am face. Nu merge nimeni în mormânt decât numai cu mâinile goale. Însă, vom lua ceva cu noi când vom pleca din această lume. Vom lua fiecare faptele pe care le-am săvârşit şi acolo înaintea lui Dumnezeu, El, singurul cunoscător al inimilor, va trebui să dăm răspuns de cele ce am lucrat în această viaţă. De aceea, dreptmăritori creştini, avem datoria de a împlini cuvintele Mântuitorului”, a spus Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul. La slujbă au participat numeroşi credincioşi din parohie şi din împrejurimi, precum și credincioși veniți din Capitală pentru a asista la hirotonia unui diacon pe seama Parohiei Sfânta Treime din Protoieria Sector 6 Capitală. Biserica Parohiei Sfânta Treime este aşezată în partea de Vest a municipiului Ploieşti şi are hramurile Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfântul Teodor Tiron.
Download: Click for download attached file: Slujire Arhiereasca la Parohia Sfanta Treime din Ploiesti
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 535
Id: 58820
Data: Nov 29, 2015
Imagine:
]]>Pe Șantierul Catedralei Mântuirii Neamului lucrările se desfășoară în continuare între cotele +27 - + 36. Se lucrează la platforma de la cota 27. Totodată, se montează .....
Data: Nov 29, 2015
]]>Racla cu Moaştele Sfântului Apostol Andrei de la ParaclisulSfântul Mare Mucenic Gheorghe dinReşedinţa Patriarhalăa fost purtată în procesiune în jurul Catedralei Patriarhale .....
Data: Nov 29, 2015
]]>Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat duminică, 29 noiembrie 2015, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la .....
Data: Nov 29, 2015
]]>În Duminica a XXX-a după Rusalii, Astăzi, 29 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a oficiat slujba de resfințire a bisericii parohiei .....
Data: Nov 29, 2015
]]>Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat duminică, 29 noiembrie 2015, în mijlocul obștii Mănăstirii Bobota, cu .....
Data: Nov 29, 2015
]]>La Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, membrii Sfântului Sinod al Bisericii .....
Data: Nov 29, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).