Slujire la Paraclisul Mitropolitan din Limours - Franta, in Duminica a VII-a dupa Rusalii

]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale și Chiriarhul locului, în Duminica a VII-a după Rusalii (19 iulie 2015), Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în Paraclisul Mitropolitan de la Limours (Franța), împreună cu un sobor format din Protosinghelul Casian Teoreanu și Diaconul Bogdan Grecu, din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de la Paris și din Diaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală din Giula (Ungaria), informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. La Sfânta Liturghie a asistat și Preasfințitul Părinte Paul Alderson, Episcop-Vicar de Trahia, din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse care aparține de Patriarhia Ecumenică, aflat în retragere de mai mulți ani, și care la vremea rânduită s-a împărtășit cu Sfintele Taine. Răspunsurile liturgice au fost date de Monahiile de la Centrul Mitropolitan din Limours, iar la slujbă au participat mulți credincioși, din Paris sau din împrejurimile orașului, și mulți copii, care au fost împărtășiți de Ierarh cu Sfintele Taine. Slujirea a fost prilejuită de un pelerinaj efectuat de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan împreună cu un grup de viețuitori de la Centrul Eparhial din Giula și de la Mânăstirea Robaia, din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, la diferite biserici, mânăstiri, obiective culturale dar și turistice, din țări, precum Franța și Germania (la Paris și la Mânăstirile „Schimbarea la Față a Domnului” de la Terrason, ortodoxă franceză și la cea a Maicii Domnului de la Bussy en Othe, ortodoxă rusă; la Centrele Eparhiale din Nurnberg și Paris), în Olanda sau în Italia. La Sărbătoarea Sfintei Mari Mucenițe Marina (17 iulie 2015), Preasfințitul Părinte Siluan a slujit Sfânta Liturghie tot la Paraclisul Mitropolitan din Limours, la această slujbă asistând și un grup de pelerini ortodocși români din București, aflați în pelerinaj în Franța, Belgia, Germania și alte țări, prin Centrul de Pelerinaje „Basilica Travel”, al Patriarhiei Române. Iar la Sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul (20 iulie 2015), Preasfinția Sa va săvârși Sfânta Liturghie Arhierească la Mânăstirea Ortodoxă Franceză de la Terrason, din Sudul Franței (Monastere Ortodoxe de la Transfiguration), care funcționează ca metoc al Mânăstirii „Simonos Petras”, din Sfântul Munte Athos și este cunoscută Ierarhului de mai mulți ani. Cu prilejul pelerinajului menționat, pe lângă diversele obiective cu caracter spiritual și cultural vizitate, pelerinii din Giula au avut și posibilitatea de a cunoaște viața comunităților ortodoxe românești din diaspora, din alte țări decât Ungaria, sau să se reîntâlnească cu diferite oficialități, care și-au desfășurat anterior activitatea în Ungaria, au sprijinit comunitatea românească și activitatea Episcopiei și în prezent se află în misiune în alte părți, cum este și Doamna Irina Comaroschi, Ambasadorul României la Haga, pentru Țările de Jos și fost Ambasador al României la Budapesta.

Download: Click for download attached file: Slujire la Paraclisul Mitropolitan din Limours - Franta, in Duminica a VII-a dupa Rusalii

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 641

Id: 53965

Data: Jul 20, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).