Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de IPS Ştefan al Arhiepiscopiei de Lentekhi şi Tsageri (Georgia), va resfinţi astăzi Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" a parohiei Dumbrava, Protopopiatul Paşcani. La ora 16:00, cei doi ierarhi vor sfinţi casa socială şi casa parohială din parohia Giurgeşti-Costeşti, Protopopiatul Paşcani. Mâine, în Duminica întâi după Rusalii, IPS Teofan şi IPS Ştefan vor sfinţi altarul bisericii din parohia Ruşi - Belceşti, Protopopiatul Hârlău. IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji în parohia Herla, Protopopiatul Fălticeni, iar PS Corneliu va pune piatra de temelie pentru Biserica cu hramurile "Naşterea Maicii Domnului" şi "Sfântul Sfinţit Mucenic Corneliu Sutaşul", care se va construi în parohia Râşeşti, Protopopiatul Huşi. PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sluji în parohia Dancaş - Miroslava, Protopopiatul Iaşi 1. (C.C.)
La Biserica "Sfântul Mucenic Pantelimon" din parohia Hudeşti, Protopopiatul Darabani, va avea loc mâine evenimentul "Din suflet de copil", care va fi organizat în parteneriat cu Şcoala Generală Hudeşti. Copiii vor cânta, vor .....
Data: Jun 18, 2011
Biserica noastră prăznuieşte mâine Duminica Tuturor Sfinţilor. Cu acest prilej, îşi serbează hramul Mănăstirea Bucium din Iaşi. În seara aceasta se vor oficia slujba Vecerniei unită cu Litia şi Taina Sfântului Maslu, iar mâine dimineaţă .....
Data: Jun 18, 2011
În Sala Profesorilor a Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi a avut loc, pe 14 iunie, susţinerea în şedinţă publică a tezei de doctorat "Particularităţi misionare în .....
Data: Jun 18, 2011
În parohia Moţca, Protopopiatul Paşcani, a avut loc joi, 16 iunie, întrunirea Cercului Pastoral Numărul 1. De dimineaţă a fost oficiată Sfânta Liturghie de un sobor de 15 preoţi, care a fost urmată de Taina Sfântului Maslu. Părintele Ciprian .....
Data: Jun 18, 2011
În parohia Ciohorăni, Protopopiatul Paşcani, a avut loc joi, 16 iunie, slujba Înmormântării celui mai vârstnic enoriaş, Manole Pârlea, care urma să împlinească anul acesta 100 de ani. Auzind de trecerea la cele veşnice a enoriaşului .....
Data: Jun 18, 2011
Puteți vedea saitul Taberelor MMB dând clic aici.
Arhiepiscopia Iaşilor va organiza anul acesta o nouă serie de tabere pentru copii şi tineri, la Centrul cultural-pastoral .....
Data: Jun 18, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Dan Popovici - Frumusetea cea dinlauntru si cea din afara - 06 dec 2011
Pr Sebastian Barbu Bucur - Muzica bisericeasca p1
Pr Neculai DORNEANU - duminica a 7-a dupa Sf Pasti - Sinodul I ecumenic - 2007
Pr Irineu Curtescu - Despre slava desarta
Pr Dionisie din Sf Munte Athos - Interviu la Sf Munte Athos (1996) (I)
Pr Dan Popovici - Mistretul cu colti de argint - 10 nov 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).