Biserica din localitatea clujeana Borsa, ocrotita de „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil“, a fost resfintita în Duminica a 10-a dupa Rusalii (a Vindecarii lunaticului), informeaza Ziarul Lumina. Credinciosii din parohia clujeana Baisoara au sarbatorit hramului Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ si Zilele comunei.Slujba de la biserica din Borsa a fost oficiata de Înaltpreasfintitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului.La eveniment au participat personalitati din partea institutiilor administrative locale si centrale, precum si clerici din parohiile aflate în vecinatate. Slujba de sfintire a fost urmata de Sfânta Liturghie, savârsita de ierarh, înconjurat de un sobor de peste 20 preoti si diaconi, pe o scena special amenajata în curtea bisericii.IPS Parinte Mitropolit Andrei le-a spus sutelor de credinciosi prezenti ca fara credinta este cu neputinta sa se faca placuti lui Dumnezeu: „Întrebarea este daca este slaba credinta noastra, pentru ca pe ucenicii Domnului îi vedem apropiindu-se de El si rugându-L: «Doamne, sporeste-ne credinta»! Atunci, cum creste credinta noastra? Pe de o parte, este darul lui Dumnezeu - ea pogoara de sus. Sâmburele credintei l-am primit când am fost botezati, dar, la darul lui Dumnezeu venit de sus trebuie pus umarul! Efortul nostru, zbuciumul nostru de a cauta întareste credinta“.Ierarhul a adaugat ca pentru a spori în credinta, pe lânga participarea la sfintele slujbe, crestinii trebuie sa citeasca zilnic din Sfânta Scriptura: „Pe lânga faptul ca venim la biserica sa ne împartasim cu Sfintele Taine, în predica ne împartasim si cu cuvântul Domnului Iisus Hristos. Cuvântul Lui, care întareste credinta noastra, îl gasim si în Scripturi. De aceea, bunul crestin ar trebui în fiecare zi sa citeasca macar un capitol din Noul Testament! Va zice ca nu are timp... Eu cred ca este o scuza usoara, pentru ca pierdem foarte mult timp urmarind emisiunile de la televizor“.Lucrari de reabilitareBiserica Parohiei Borsa a fost construita între anii 1898-1900 si este ocrotita de „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil“. În ultimii 6 ani a fost reabilitata si restaurata, dupa cum am aflat de la parohul Ştefan Moldovan, care slujeste de 37 de ani în acest locas de cult. Biserica a fost acoperita cu tabla, s-a facut încalzirea centrala, s-a montat un nou clopot si s-a facut retencuire în interior si în exterior. De asemenea, biserica a fost înzestrata cu o pictura în tehnica fresca, a fost schimbat iconostasul si tot mobilierul. Aceste lucrari, împreuna cu altele realizate în preajma bisericii, printre care se afla si ridicarea unui monument al eroilor în cimitirul satului, s-au ridicat la 7,5 miliarde de lei vechi, a spus pr. Ştefan Moldovan, care a adaugat ca înainte ca aceasta biserica sa fie construita, locuitorii din Borsa s-au închinat într-o alta, din lemn, salvata de urgia generalului Bukow si adusa în anul 1787 din localitatea Stoboru, comitatul Cojocna. Biserica de lemn se afla în prezent în localitatea Adalin, comuna Dragu, judetul Salaj.Lucrarile de restaurare ale bisericii au fost savârsite cu ajutorul localnicilor si a unor sponsori carora, la finalul Sfintei Liturghii, IPS Arhiepiscop si Mitropolit Andrei le-a înmânat diplome de „Aleasa cinstire“. De asemenea, parintelui Ştefan Moldovan, pentru realizarile parohiei pe plan pastoral-misionar si administrativ-gospodaresc, IPS Mitropolit Andrei i-a conferit distinctia „Crucea Transilvana“ pentru clerici.Sarbatoare la BaisoaraPreasfintitul Vasile Somesanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie alaturi de un sobor de preoti si diaconi, cu ocazia hramului Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din parohia clujeana Baisoara si a Zilelor comunei. Ierarhul a subliniat, în cuvântul de învatatura, importanta participarii la slujbe, aratând ca „lumea în care traim ar fi mai buna, mai plina de lumina, de siguranta, de pace si de bucurie daca oamenii ar merge mai des la biserica, la fel cum faceau parintii, mosii si stramosii nostri. Neglijam venirea la biserica, participarea la sfintele slujbe si mai ales la Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie. Solutia nu poate fi alta decât silinta noastra personala, a familiilor noastre, a comunitatii în care traim, sa sporim legatura noastra cu Sfânta Biserica, si sa primim în fiinta noastra harul Sfântului Duh, pentru a avea o credinta vie si marturisitoare prin faptele iubirii“. Raspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei, format în mare parte din tineri.La Monumentul Eroilor, PS Episcop Vasile Somesanul a savârsit o slujba de Parastas pentru eroii cazuti în cele doua razboaie, moment urmat de mesajele transmise de oficialitati, parada militara, depuneri de coroane, ceremonii si un program artistic cu formatia „Baisana“ si tinere talente din comuna. De asemenea, a avut loc premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de casnicie si a celei mai vârstnice persoane din Baisoara. Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Cluj le-a oferit spectatorilor un program folcloric, sustinut Orchestra Profesionista „Cununa Transilvana“.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 573
Id: 43296
Data: Aug 19, 2014
Imagine:

Data: Aug 19, 2014

Data: Aug 19, 2014

Data: Aug 19, 2014

Data: Aug 19, 2014

Data: Aug 19, 2014

Data: Aug 19, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).